Fondul Monetar Internaţional (FMI) este de părere că Europa are puţin timp la dispoziţie ca să-şi rezolve problema datoriilor suverane şi a fragilităţii sectorului bancar, în faţa îngrijorării tot mai mari a investitorilor şi a opiniei publice, relatează AFP.
"Oficialii politici trebuie să se străduiască să facă progrese rapide în consolidarea sistemului financiar", a avertizat Fondul, în cadrul revizuirii semestriale a previziunilor economice, financiare şi bugetare. "Ocazia care se oferă acum de a pregăti sistemul economic şi financiar de şocuri cu potenţial sistemic, în special prin oferirea clarităţii în ceea ce priveşte soluţiile la scara Zonei Euro pentru tensiunile din periferie ar putea să fie pierdută de maniera imprevizibilă", potrivit sursei citate.
F. A. Fondul Monetar Internaţional (FMI) este de părere că Europa are puţin timp la dispoziţie ca să-şi rezolve problema datoriilor suverane şi a fragilităţii sectorului bancar, în faţa îngrijorării tot mai mari a investitorilor şi a opiniei publice, relatează AFP.

F. A.