Grecia. O tara frumoasa, cu oameni primitori a caror principala activitate e aceea de a bea cafele la umbra, cand le e bine si de a iasi in strada, cand le e mai putin bine. Cine a avut timp sau interes sa urmareasca situatia din Grecia, chiar si privind doar la manifestatiile de strada de o violenta extrema, poate si-a pus intrebarea ce se intampla acolo. Despre cum s-a ajuns in situatia asta nu mai scriu pentru ca au facut-o altii inaintea mea si, oricum rezulta intrucatva din fraza de inceput a acestui articol… Asa ca am sa incep cu momentul actual, acela in care premierul grec se pare ca a scapat de sub control atat situatia politica, cat si pe cea economica. Politic, George Papandreou este confruntat cu dezertari aproape zilinice din partidul socialist, dezertari care l-au determinat sa recurga la o restructurare a cabinetului. Opozitia profita de situatia dezastruoasa pentru a castiga capital electoral iar Parlamentul, aproape indiferent de culoarea politica a deputatilor sai, pare sa nu fie dispus sa il sustina pe premier in aprobarea unor noi masuri de austeritate bugetara, cele mai drastice din Europa de astazi. Economic, situatia Greciei se inrautateste si ea pe zi ce trece, toti indicatorii macro-economici depasind cu mult nivelul de avarie. In conditiile in care ai un deficit bugetar cu doua cifre, o datorie publica uriasa si o contractie economica de neoprit, termenul potrivit pentru o astfel de situatie este acela de faliment.
Daca Grecia ar fi fost nu o țară, ci o societate comerciala, falimentul ar fi fost de mult pronuntat de orice judecator sindic, câtă vreme statul elen se incadreaza perfect in definitia acestuia: imposibilitatea de a-si plati datoriile exigibile cu sumele de bani disponibile. Ei bine, 170% din PIB datorie publica inseamna ca nu ai cum sa platesti aceste datorii nici daca, aproape doi ani de zile, toti grecii ar munci pe