Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greenspan: Şanse mici ca Grecia să evite defaultul. SUA ar intra în recesiune

Publicat in Cotidianul, sâmbătă 18 iunie 2011 ·

Alan Greenspan, fostul şef al Rezervei Federale, spune că defaultul Greciei este "aproape sigur", situaţie în care şi SUA vor ajunge în recesiune.

"Problema este că e extrem de improbabil ca sistemul politic să funcţioneze" într-o manieră care să rezolve criza Greciei. "Şansele ca Grecia să nu intre în default sunt foarte mici", spune Greenspan, citat de Bloomberg.

După ce dobânzile la obligaţiunile greceşti au ajuns la niveluri record ­­­­(cele cu scadenţa la 2 ani au sărit de 30%), la fel şi costul cu asigurarea împotriva riscului de default, şansele ca Grecia să intre în faliment sunt tot mai mari. Acum, grecii aşteaptă ca Germania şi BCE să se pună de acord asupra condiţiilor noului pachet de salvare, dacă va mai exista unul.

Şansele "sunt atât de mari încât trebuie să spui că nu există altă cale", asta va lăsa nişte bănci americane cu probleme serioase.

Greenspan are 85 ani şi a condus din 1985 până în 2006 banca centrală a SUA. A plecat de la Fed cu un an înainte ca bomba subprime să explodeze pe Wall-Street, şi multă lume îl acuză de atunci că a ţinut politicile monetare prea laxe şi fost un prieten prea bun al băncilor de investiţii.

Alan Blinder, fostul vice-preşedinte al Fed îl numea cel mai mare bancher central care a trăit vreodată, în timp ce economistul spaniol Jesus Huerta de Soto declara într-o vizită la Bucureşti că "există un loc special în iad pentru oamenii ca Greenspan" .

Alan Greenspan, fostul şef al Rezervei Federale, spune că defaultul Greciei este "aproape sigur", situaţie în care şi SUA vor ajunge în recesiune.

"Problema este că e extrem de improbabil ca sistemul politic să funcţioneze" într-o manieră care să rezolve criza Greciei. "Şansele ca Grecia să nu intre în default sunt foarte mici", spune Greenspan, citat de Bloomberg.

După ce dobânzile la obligaţiunile greceşti au ajuns la niveluri recor

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

PNL își alege sâmbătă noua echipă de conducere, într-un Congres extraordinar

Gandul acum 10 ore
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlament

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 10 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°