Victor Ciorbea a fost ales preşedinte al PNŢCD în cadrul congresului extraordinar. Moţiunea lui Ciorbea a fost votată cu 529 de voturi pentru, 4 împotrivă, în condiţiile în care au fost prezenţi 650 de delegaţi, dintre care unii nu au votat, iar 34 de voturi au fost declarate nule.
Ca secretar general al PNŢCD a fost ales Mihai Grigoriu.
Victor Ciorbea a declarat, sâmbătă, la Congresul extraordinar al ţărăniştilor că până în vară îşi propune revenirea acestui partid pe scena politică prin crearea coaliţiei Calea Dreaptă.
În moţiunea intitulată "Calea dreaptă - Naţional-Ţărănismul Creştin Democrat, Civic şi Monarhic, întemeiat pe Moralitate, Dreptate Socială şi Justiţie", prezentată de Victor Ciorbea, se susţine reunificarea PNŢCD şi revenirea acestui partid pe scena politică, prin crearea coaliţiei Calea Dreaptă.
"În anul de graţie 2011, PNŢCD ia iniţiativa formării unei largi coaliţii politice - Calea Dreaptă, ca posibilă alternativă de alegere pentru un electorat mereu adus în postura de a alege doar 'răul mai mic'. Naţional-Ţărănismul Creştin Democrat îşi propune ca prin Calea Dreaptă să ofere celor nemulţumiţi de la PDL, USL şi UDMR posibilitatea de a opta şi pentru altceva decât pentru ceea ce li s-a impus cu forţa de către oligarhii: bani, sondaje mincinoase, etc", se arată în document.
Ciorbea precizează în moţiune că pilonii fundamentali pentru această coaliţie sunt reprezentaţi de revenirea la monarhia constituţională şi "refacerea societăţii civile, având la temelie moralitatea, dreptatea socială şi justiţia". "PNŢCD aşteaptă Alianţa Civică, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, Asociaţiile de Revoluţionari, Răniţii Revoluţiei, Asociaţia 21 Decembrie, formaţiuni monarhiste, reprezentanţi ai mediului studenţesc şi universitar, sindicate, ONG-uri, personalităţi valoroase şi aşa mai departe, alături de noi în efortul de cristaliza