Oana Ioniţă (30 de ani), cunoscuta dansatoare a „Cronicii Cârcotaşilor“, povesteşte despre experienţele-minune ale vieţii sale: fetiţa ei de un an, baletul, insula Ibiza şi echipa Cronicuţei. Oana a muncit 18 ani ca să devină balerină şi să danseze pe scena Operei Române. A primit apoi şansa de a lucra în televiziune şi asta i-a schimbat viaţa.

„Adevărul": Care este primul moment în care dansul a apărut în viaţa ta?

Oana Ioniţă: La 4 ani, când eu nici măcar nu mi-am dat seama că dansul face parte din mine. Atunci, totul a pornit dintr-o competiţie infantilă de a executa coşuleţul cu vecina de la patru, care făcea deja balet. A fost un pariu cu mine şi ţin minte tot, până la cel mai mic detaliu, ca şi cum ar fi fost ieri. Am simţit că sunt îndrăgostită de dans în adolescenţă, când am realizat că de dimineaţă şi până seara vibram, simţeam, vorbeam şi transmiteam dans prin fiecare por.

Cum a fost perioada Liceului de Coregrafie, la Bucureşti? Ţi-a fost greu să te rupi de casa şi familia de la Ploieşti ?

Am stat la cămin, iar acest lucru mi-a schimbat viaţa, m-a transformat dintr-o rasfăţată, într-o fetiţă-soldat. Din acel moment, pentru mine, singurul loc de joacă a fost sala de balet. Am învăţat să fiu respectuoasă, perseverentă, muncitoare şi organizată. Am pierdut repede noţiunea de copilărie, prieteni şi familie, pentru că îmi doream să fiu cea mai bună, şi asta însemna dedicare maximă.

Pe scena Operei Române, la 18 ani

Cum erai ca şi copil, ce îţi plăcea să faci cel mai mult, de-a ce te jucai, îţi aminteşti?

Cel mai mult îmi plăcea să mă caţăr în copaci. Până în clasa a IV-a jucam în faţa blocului „Frunza", „V-aţi ascunselea", „Şotronul", dar cel mai mult îmi plăcea „Castelul", acum abia mai ştiu cum se mai joacă.

Dacă ar fi să descrii copilăria ta în trei cuvinte mari, care ar fi