Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dumitru Aristide - stomatologul giurgiuvean căruia i-au trecut prin mână, în 30 de ani, peste 10.000 de pacienţi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 iunie 2011 ·

Este singurul dentist chirurg din oraş şi are grijă întotdeauna să alunge teama pacienţilor.

Cu toate că profesează ca stomatolog chirurg de mai bine de 30 de ani, pentru medicul Dumitru Aristide fiecare pacient are ceva aparte, iar atunci când reuşita tratamentului şi operaţiei se vede, acesta simte o satisfacţie care-l face să nu regrete că a ales această meserie.

„Nu am intrat într-un cabinet stomatologic decât după ce am terminat facultatea. Fratele meu, Ion Aristide, medic de familie în comuna Călugăreni a fost cel care mi-a insuflat pasiunea pentru medicină şi care m-a ambiţionat să aleg această profesie” spune chirurgul Dumitru Aristide.

De mic copil avea o îndemânare aparte

„Încă de mic copil, părinţii mei au descoperit că aveam o dexteritate aparte şi că eu faţă de alţi copii meşteream tot felul de lucruri prin curtea casei de la Hulubeşti” povesteşte medicul.

Cel care a văzut în Dumitru un viitor medic stomatolog a fost profesorul Dinu din liceu. După terminarea studiilor liceale, giurgiuveanul a dat examen la Facultatea de Stomatologie din Bucureşti, unde a fost admis din prima.

A absolvit facultatea în anul 1982. A lucrat ca medic stagiar timp de trei ani la Giurgiu, doi ani în comuna Vedea şi un an la Şantierul Naval şi Şcoala nr.5 din municipiu. După stagiatură tânărul stomatolog a dat examenul de rezidenţiat şi s-a întors în Giurgiu, unde profesează şi în prezent.

„Deşi unii pacienţi îmi spun că ceea ce fac eu este o muncă dificilă ce implică responsabilitate şi răbdare, eu m-am obişnuit şi îmi fac meseria cu plăcere, pentru că sunt mulţumit atunci când un om este satisfăcut pe deplin de tratamentul pe care îl fac” mărturiseşte doctorul Aristide.

Cea mai grea operaţie: plastie la buză

Meseria de medic chirurg implică şi confruntarea cu cazuri mai grave decât extracţia unei măsele. În opinia doctorului Ar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegerile prezidențiale 2024. Prezența la vot la ora 13 rămâne mai scăzută față de scrutinul din 2019

HotNews acum 47 minute
Prezența la vot în România și diaspora, la ora 13, este de 21,99 %. Aproape 4 milioane de români au mers la urne, atât în țară, cât și peste graniță. La scrutinul din 2019, numărul total al celor au fost la vot la aceeși oră depășea 4.168.000. 3.960

Poliția face cercetări în cazul lui Ciprian Ciubuc, după ce s-a filmat în cabina de vot. A desenat un chenar și a votat-o pe Diana Șoșoacă

HotNews acum 37 minute
Deputatul neafiliat Ciprian Ciubuc riscă să fie amendat de Poliție, după ce s-a prezentat duminică la o secție de votare, a desenat pe buletinul de vot o căsuță cu numele Dianei Șoșoacă și a filmat din interiorul cabinei de vot. Ciubuc a intrat în c

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Tentativă de fraudă la Ploiești. Un bărbat a încercat să voteze de două ori la alegerile prezidențiale, în secții diferite

Adevarul acum o ora
Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze, duminică, 24 noiembrie, la două secţii din oraș. Reprezentanţii celei de-a doua secţii l-au denunțat la Poliţie. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 2 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum o ora
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Lasconi a dus „prăjituri fără blat" la secţia de votare: „am votat pentru o Românie pentru toţi”

Mediafax acum 2 ore
După ce şi-a exprimat opţiunea electorală, Elena Lasconi a declarat că a votat pentru ca românii să nu plece în altă ţară, pentru o ţară „în care să funcţioneze instituţiile statului, o ţară în care să ai parte de o şcoală bună pentru copilul tău, d

Max Verstappen a câștigat un nou titlu mondial la Formula 1

Libertatea acum 2 ore
Max Verstappen a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv la Formula 1, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marian Ceauşescu, amendat după ce i s-a adresat lui Iohannis cu apelativul ”borfaşule”, atunci când acesta a ajuns la secţia de votare de la Liceul ”Jean Monnet”

News.ro acum o ora
Marian Ceauşescu, devenit cunoscut pentru abordarea unor persone publice, politicieni ori oameni implicaţi în diverse acţiuni în instanţe, a fost amendat, duminică, după ce i s-a adresat preşedintelui Klaus Iohannis cu apelativul ”borfaşule”, atunci

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°