Ministrul de externe român, Teodor Baconschi – îl ştiţi, personajul acela de operetă, care se declara subjugat de farmecele Elenei Udrea şi care are chiar veleităţi de prezidenţiabil -, a mai scăpat printre degete o ocazie de-a arăta că, totuşi, îşi înţelege fişa postului. Ministrul de externe român, Teodor Baconschi – îl ştiţi, personajul acela de operetă, care se declara subjugat de farmecele Elenei Udrea şi care are chiar veleităţi de prezidenţiabil -, a mai scăpat printre degete o ocazie de-a arăta că, totuşi, îşi înţelege fişa postului.

Luând act de o nouă declaraţie ofensatoare a vicepremierului ungar Semjen Zsolt, acel individ care ne tot dă indicaţii cum să ne organizăm teritoriul naţional şi ce politică internă să avem (“pentru secui e o problemă de viaţă şi de moarte”?!), Baconschi a reacţionat, afirmând doar că este “nedumerit şi perplex”. Nedumerit s-ar traduce prin “nepricepând”, iar perplex prin “a rămâne cu gura căscată”.

Ca la poarta nouă, ca în faţa unei surprize. Nu era cazul. Numitul Semjen (ca şi alte oficialităţi budapestane) e recidivist, iar obrăznicia lui – menită să încurajeze manifestările iredentiste ale unor bezmetici din România şi să aţâţe noi focare din Secuime şi nu numai – trebuia sancţionată cu severitate. Sigur că există un limbaj diplomatic, dar s-a depăşit măsura, nu mai e o conversaţie de salon, iar Baconschi ar fi trebuit să aibă în lexic şi expresii ca “fermitate”, “inacceptabil” etc., atunci când interesul naţional e călcat cu copita. Palidă însă şi şoapta lui Boc (ceva despre “neamestecul în treburile altei ţări”) şi iarăşi inexplicabilă, decât prin toleranţa determinată de disperarea ca UDMR să nu plece de la guvernare, tăcerea preşedintelui Băsescu, el însuşi luat în răspăr de liderii maghiari.

Revenind la Baconschi, să nu trecem doar cu un zâmbet ironic peste propunerea lui de a fi reunsă ca ambasadoare Mari