Preţul gazelor pe pieţele internaţionale va ajunge la 500 de dolari pe mia de metri cubi până la finele anului, urmând ca în 2012 să depăşească acest nivel, a declarat Alexei Miller, CEO al Gazprom, în cadrul unui forum economic organizat la Sankt Petersburg.
„Ne aflăm pe un trend ascendent al pieţei. Ne aşteptăm ca preţul gazelor să atingă noi recorduri în acest an. Estimăm că, până la finele anului, preţurile vor ajunge la 500 de dolari pe mia de metri cubi", a spus Miller, citat de agenţia de ştiri ITAR-TASS.
„Trăim vremuri ale surprizelor şi recordurilor pe piaţa energetică", a continuat el.
Ziariştii de la ITAR-TASS reamintesc că, în iulie 2008, Miller a estimat că preţul gazelor va fi de 500 de dolari pe mia de metri cubi în acea toamnă, nivel care a fost atins în octombrie 2008.
Totodată, potrivit agenţiei RIA Novosti, Miller a mai spus că preţurile nu se vor opri aici, ci vor depăşi valoarea de 500 de dolari la începutul anului viitor.