FC Vaslui a pus în vânzare, de vineri, abonamentele pentru sezonul competiţional 2011-2012, preţul acestora fiind cu 5 lei mai mare faţă de campionatul trecut la peluză şi la tribune şi cu 145 de lei mai mic pentru Tribuna 0.
Costul unui abonament la Tribuna 0 pe Stadionul Municipal Vaslui pentru noul sezon competiţional va fi de 355 de lei, în condiţiile în care, în campionatul trecut, costul unui fotoliu pentru cele 17 meciuri jucate de FC Vaslui pe teren propriu a fost de 500 de lei.
La Tribuna I, sectoarele B şi C, precum şi la Tribuna a II-a preţul unui abonament este de 205 lei, cu 5 lei mai mult faţă de ediţia trecută de campionat. Pentru a reuşi să acopere şi sectoarele mărginaşe ale Tribunei I, respectiv A şi D, oficialii clubului moldav au introdus un abonament nou, care costă 125 de lei, faţă de 200 de lei cât era sezonul 2010-2011. Cele mai mici preţuri rămân la Peluza Nord, unde costul abonamentului se ridică la 55 lei, cu 5 lei mai mult decât în campionatul trecut.
Conducerea clubului oferă în continuare reduceri de 50% pentru elevi, dar numai la Tribuna I, sectorul A, şi Peluza Nord, pe baza carnetului de elev. În ceea ce-i priveşte pe pensionari, aceştia pot cumpăra abonamentele cu 25% mai ieftine, pe bază de cupon de pensie, la toate tribunele, excepţie făcând Tribuna 0.