Sectele apocaliptice se înmulţesc în întreaga lume. Aceasta este concluzia unui raport întocmit de “Miviludes”, un departament interministerial al guvernului francez, care se ocupă cu supravegherea mişcărilor sectare de pe întregul mapamond.
Întocmit anual, acest raport se referă la subiecte dintre cele mai vaste, de la terapiile medicale neconvenţionale, care permit diferite escrocherii, şi pâna la sectele fanatice care, în aşteptarea sfârşitului lumii, practică uneori ritualuri violente care merg până la sinucideri colective.
“Nu trebuie să cădem în psihoze, dar trebuie să rămânem prudenţi, vigilenţi, să-i informăm pe oameni asupra riscurilor, să-i facem să nu se lase adormiţi de diferite discursuri în spatele cărora s-ar putea ascunde motive mult mai radicale, ce trec la început inclusiv prin portofelele adepţilor”, a declarat pentru Radio România, Georges Fenech, preşedintele Miviludes.
Sectele apocaliptice sunt periculoase pentru că “anihilează atât de mult voinţa celor care participă la aceste genuri de mişcări încât oamenii îşi au voinţa confiscată, dar nu în sensul bun, de înălţare spirituală, ci îi împing către lucruri autodistructive şi către moarte“, crede sociologul Mirel Bănică.
Problema sfârşitului lumii este un capitol şi în doctrina religiilor tradiţionale, dar ca o preocupare permanentă şi personală a omului interesat de răspunsul pe care-l va da la Judecata finală.
Biserica răsăriteană “nu a prezis nicio dată a sfârşitului lumii“, spune teologul Radu Preda. “Nu veţi găsi date şi ore care să indice o cunoaştere în avans a ceea ce numai Tatăl ştie, cum o spune însuşi Mântuitorul”, a adăugat el.
De altfel, din punct de vedere creştin, Apocalipsa, adică sfârşitul lumii, este un eveniment împlinitor al lumii şi nu unul de care să ne fie frică.
Predicatorul Harold Camping, în vârstă de 89 de ani, a prezis sfărşitul