Există vizionari care cred că prin 2020 computerele de casă vor avea aceeaşi putere de procesare ca şi creierul uman. Asta e o veste minunată, dar sună oricum mult prea optimist, mai ales că sunt şi creiere umane al căror exemplu sau putere de procesare nu sunt chiar un motiv de mândrie chiar şi pentru un computer lipsit de sentimente sau aspiraţii fireşti.

Am ascultat în ultima vreme multă muzică la www.clandestino.ro şi inevitabil am dat în procesul selecţiei peste genul adresat persoanelor care au deja implantat un cip, cel mai probabil în creier. În acele momente, m-am gândit la viitorul apropiat în care se vor organiza petreceri pentru computere, unde oamenii vor pune muzică pentru procesoare şi ele se vor încălzi uşor.

Un vizitator al blogului meu m-a făcut atent la spusele inventatorului instrumentului muzical numit synthesizer, care cânta la pian într-un show tv în 1965 o piesă muzicală compusă de un computer care fusese dresat de acelaşi domn Kurzweiler să analizeze şi să reproducă structura compoziţiilor clasice. Aceleaşi viziuni spun că şi sărăcia va dispărea datorită tăvălugului tehnologic, dar şi că roboţii de făcut curat prin casă vor deveni un loc comun al peisajului casnic din anul 2014. Asta ar fi extraordinar dacă nu ar exista presiunea anului 2030 în care uploadul mental va deveni posibil, iar omenirea va comunica wireless şi cu computerele, şi cu cei dragi. Doar că trebuie să-şi facă nişte îmbunătăţiri pentru asta, mici implanturi, câteva nanomaşini strecurate între circumvoluţiuni şi nu va mai fi nevoie să meargă la şcoală prea mult, nu va fi nevoie să citească "Alchimistul" pentru a face universul să conspire pentru a-şi putea lua un Logan pe câmp antigravitaţional.

Partea uşor îngrijorătoare apare când vine vorba despre mâncare, care va deveni ţinta majoră a nanotehnologiei. Adică o ştiinţă care le va permite