Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Abandonul fetiței din Murgeni a fost înscenat de mamă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 iunie 2011 ·

Fetița de 10 luni găsită pe marginea unui drum aflat la ieșirea din orașul Murgeni a fost lăsată intenționat de mama ei, deoarece nu mai avea ce să-i dea de mâncare.

Povestea a ieșit la iveală după ce polițiștii au încheiat audierile. Geanina Marin, mama bebelușului, a pus la cale planul diabolesc împreună cu o cumnată de a sa, aceasta din urmă fiind cea care a sfătuit-o cum să procedeze.

După mai mulți ani petrecuți la Brașov, alături de concubin, femeia le-a povestit oamenilor legii că a revenit la Murgeni la rude deoarece se săturase să fie bătută zilnic de bărbat. „Am avut un bărbat, la Brașov. Era rău tare. Mă bătea, mă chinuia. Mă bătea și pe mine și pe copii. M-a tăiat cu briceagul și pe mine și pe fată. Pe băiat îl umplea de sânge. Am plecat. Am suferit mult, sunt un om al nimănui. Nu am nimic, nimic! Mă doare inima că am lăsat fata, dar altă soluție nu era. Fata mea se topea de foame, era bolnavă de foame. Nu a mâncat nimic de câteva zile. Numai apă mi-a dat. Unul din frati mă înțelege, altul mă dă afară din casa lui. O să plec la muncă, în Spania. Am niște frați acolo. Au zis că mă ajută să câștig un ban", s-a plâns femeia.

De fapt, cumnata femeii a determinat-o să își însceneze abandonul propriului copil, deoarece nu mai avea loc unde să îi țină. „Din cercetările efectuate de Poliția Murgeni s-a constatat că cele sesizate inițial de femeia care spune că a găsit fetița pe drum, joi dimineață, nu se confirmă. Copilul nu a fost lăsat niciun moment pe câmp, ci a fost o înțelegere între mamă și alte două femei de a face în așa fel încât să renunțe la fetiță, dar fără a o abandona pe câmp. Ea a recunoscut că, încă de la început, copila s-a aflat acasă la femeia care a sunat la 112 și a spus că a găsit-o pe drum", a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Citește aici cum a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Sfârşitul unei ere”: Marea Britanie îşi închide ultima centrală pe cărbune

News.ro acum 54 minute
Ultima centrală pe cărbune din Marea Britanie se va închide oficial luni, marcând prima dată când o ţară din G7 nu mai utilizează cărbunele pentru a produce electricitate, relatează AFP. Închiderea centralei inaugurată în 1967 reprezintă un pas simb

77,1% din populaţia României era conectată în anul 2023 la sistemul de alimentare cu apă

Mediafax acum 25 minute
Conform INS; creşterea a fost determinată de racordarea populaţiei la reţelele de alimentare cu apă nou construite. La nivelul regiunilor de dezvoltare, în anul 2023, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemul public de alimentare cu a

Kris Kristofferson, celebru cantautor şi actor, a murit la vârsta de 88 de ani

News.ro acum 3 ore
Kris Kristofferson, un bursier Rhodes cu un stil de scriere abil şi o carismă dură, care a devenit un superstar al muzicii country şi un actor de primă clasă la Hollywood, a încetat din viaţă, relatează AP. Kristofferson a murit la domiciliul său di

Accident rutier la Petelea

Radio Mures acum o ora
În această dimineață, în jurul orei 7:00, pompierii mureșeni au intervenit pentru acordarea măsurilor de prim ajutor la un accident rutier produs între două autoturisme, în localitatea Petelea. Potrivit ISU Mureș, în accident au fost implicate 5 per

Microbuz cu 10 persoane, implicat într-un accident. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 3 ore
Accident grav, luni dimineaţă, în judeţul Suceava, în care a fost implicat un microbuz care transporta persoane. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. ”Un microbuz cu 10 persoane a ieşit in afara părţii carosabile, pe raza localităţii Drăgoieşt

Două cutremure au avut loc în Gorj în noaptea de duminică spre luni

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul cutremur a fost înregistrat la ora 00.01. Acesta a avut magnitudinea 2 şi s-a produs la adâncimea de 15,7 kilometri. Al doilea cutremur, cu aceeaşi magnitudine,

Cod Galben de ploi şi vânt pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum 2 ore
Judeţele din Moldova, Dobrogea, centrul şi estul Munteniei se află sub o atenţionare Cod galben de ploi şi vânt până marţi dimineaţa, 01 octombrie 2024, la ora 10:00, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie. În intervalul 30 septembrie, or

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 950. Rusia a lansat mai multe atacuri cu drone asupra Kievului / Invadatorii ar fi pierdut 1.250 de soldaţi doar în ultima zi

Mediafax acum 52 minute
UPDATE Kiev: 1.250 de soldaţi ruşi ucişi în ultima zi Rusia a pierdut 653.060 de soldaţi în Ucraina de la începutul războiului la 24 februarie 2022, a informat Statul Major al Forţelor Armate ucrainene. Această cifră include cele 1.250 de victime su

Horoscop pentru săptămâna 30 septembrie - 06 octombrie 2024. Află ce se întâmplă cu zodia ta

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec Săptămâna debutează cu forfotă la serviciu, însă și acasă ai multe și mărunte de făcut. Cum lucrurile sunt amestecate, nesigure, bizare în mediul profesional în care activezi, ar fi bine să-ți dozezi eforturile și să lucrezi strictul necesar

Uraganul Helene a ucis cel puţin 90 de oameni în SUA

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui bilanţ, cel puţin 90 de persoane au murit în Carolina de Nord, Carolina de Sud, Georgia, Florida, Tennessee şi Virginia, iar autorităţile se tem că vor fi descoperite şi alte cadavre. Multe persoane sunt date dispărute după ce servicii

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

14°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/10°
mie.

8°/17°
joi

11°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

10°/13°
mie.

11°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/10°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

9°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/19°
joi

13°/18°