Nici hoţii de buzunare nu mai calcă pe litoralul românesc. Au învăţat că nu mai au pe cine să fure. Nici strigoii nu se mai înghesuie- ştiu că nu mai au pe cine să sperie! Turiştii...nici atât...li s-a făcut rău de la shaworma şi nu s-au mai întors. Codin „Poponeţ", Bianca Drăguşanu şi compania s-au dat şi ei bătuţi de mult, de când li s-a dărâmat Bamboo-ul. Singurii care au rămas fideli divinei staţiuni Mamaia sunt câinii maidanezi dar am auzit că şi necuvântătoarele au să se organizeze într-un sindicat care să le ceară drepturile- deh, în condiţiile în care sezonul nu mai e ce a fost, vor să se mute , din nou, la oraş! Turismul, până nu demult o Cenuşăreasă a ţării noastre, se vrea revigorat de la Bucureşti. De aceea, s-au dat legi, s-au luat măsuri, s-a reformat. Dar, cum spune şi proverbul, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târgul de la malul mării. Madam Udrea vrea, primarul îşi doreşte şi el...dar pe altă parte. E clar ca lumina zilei că, în atare condiţii, nu avem cum progresa. După 21 de ani de când au bătut clopotele libertăţii şi la încă 11 de politică vizionară a la Radu Mazăre, privim în jur nemulţumiţi de ceea ce ne apare în faţa ochilor. Parcă timpul s-a scurs prea rapid, parcă o mână divină a apăsat pe fast forward iar ceasurile, lunile şi anii s-au comprimat. Căci, uitându-mă la staţiunea Mamaia, prin ochii unui „străin", nu găsesc nicio raţiune de a plăti 100 de euro pe o cameră decentă de hotel şi încă 10 pe o masă destul de rece servită de un chelner arogant. Nu îmi fac cu ochii nici terasele cu felinare roşii, kitschoase precum un budoar şi nici ritmurile alambicate de house împletite cu sunetele ţambulului de la restaurantul alăturat. Bazarul de la malul mării poate fi caracterizat în fel şi chip dar cuvântul cel mai asortat cu peisajul este următorul: falimentar. Turismul românesc este în criză dar nu una economică! E un colaps de i