Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pomană pentru bolnavul tratat de TBC, care a murit în spital: "Suntem terminaţi, mama plânge într-una, tata a îmbătrânit în câteva zile"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 iunie 2011 ·

Familia lui Sorin Ovidiu Frăţilă i-a făcut astăzi pomană tânărului tratat de TBC la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova, care a decedat la Spitalul Nr. 1. Cazul controversat este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dolj.

Sora tânărului ne-a spus aseară că toată familia trece printr-o suferinţă cumplită, după ce fratele său a încetat din viaţă. "Suntem terminaţi, mama plânge într-una, mi-e şi teamă când o văd cât de slăbită e, cât se consumă. De tata nu mai spun, că parcă a îmbătrânit în perioada asta, în câteva zile. E dureros, viaţa noastră e distrusă. Mâine dimineaţă (astăzi - n.r.) facem pomană, o să îi chemăm şi pe colegii care au fost internaţi în acelaşi salon cu Sorin, că îl cunoşteau", ne-a mărturisit aseară Cristina Ţucă, sora tânărului care a decedat.

Deces fără explicaţii

Un tânăr de 31 de ani, din Galicea Mare, a fost internat la 1 aprilie la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş", fiind diagnosticat cu tuberculoză. După o lună şi jumătate de spitalizare, acestuia i s-a făcut rău şi a fost transportat cu SMURD-ul la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde a murit. Familia a depus mai multe reclamaţii către instanţele doljene împotriva medicului Lucian Ioncică, cel care l-a tratat pe bolnav de TBC, susţinând că a pus un diagnostic greşit, şi a doctorului Mihai Olteanu. Medicul Ioncică a refuzat să răspundă la acuzaţii. Doctorul Olteanu a spus pentru un post de televiziune că se declară nevinovat şi că a făcut tot posibilul să îl salveze pe bolnav. Cazul controversat este cercetat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dolj, unde familia lui Sorin a depus plângere.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 47 minute
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 5 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum o ora
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Violențe la Euro 2024. Poliția din Germania a evitat un măcel. Zeci de italieni înarmaţi, arestaţi înainte de a-i ataca pe fanii albanezi la Dortmund

Adevarul acum 42 minute
Aproximativ cincizeci de suporteri italieni au fost arestaţi, sâmbătă, 15 iunie 2024 înaintea meciului selecţionatei ţării lor împotriva Albaniei (2-1), de la EURO 2024, disputat la Dortmund.

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum o ora
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°