Bântuită de coşmarurile datoriilor, capitala statului Pennsylvania a încercat orice formă de măsuri de austeritate, strângând cureaua prin oprirea lucrului, ajungând la concedieri şi până la declaraţii de faliment. Dar acum ea s-a întors la Dumnezeu, relatează Reuters.
Primarul din Harrisburg, Linda Thompson, a declarat vineri că ea se va alătura unor şefi religioşi în trei zile de post şi rugăciune pentru a încuraja ”un spirit de cooperare între lideri guvernamentali, comunitatea de afaceri şi cetăţeni”.
"Eu sunt deschisă în legătură cu credinţa mea şi voi participa la rugăciunea voluntară şi post", a declarat Thompson într-un comunicat.
Oraşul examinează acum un plan de salvare financiară prezentat de stat.
Postul şi rugăciunile, ce vor fi conduse de în jur de zece lideri religioşi creştini, evrei şi musulmani, vor începe la miezul nopţii la 21 iunie şi se vor termina pe 24 iunie.
Luni, o echipă de consilieri numiţi de stat a recomandat oraşului să vândă un incinerator puternic îndatorat aflat la originea problemelor sale financiare, să renegocieze contracte de muncă, să reducă posturi, să vândă alte active şi să îşi asume noi împrumuturi de 26 de milioane de dolari.
Consiliul local are termen până la 23 iulie pentru a adopta planul.
Sursa: Agerpres