Românii au făcut valuri la Europenele ce se desfăşoare la Belgrad, în Serbia.
Eroul zilei a fost Iosif Chirilă (28 de ani). Acesta a cucerit prima medalie, argint în proba de canoe simplu. Românul a avut un start bun, iar după ce a condus mai bine de jumătate de cursă, a piedut poziţia întâi în contul germanului Sebastian Brendel. Locul al treilea a fost ocupat de spaniolul Jose Luis Bouza Pregal.
Vedetele României, echipajul format din Victor Mihalachi / Liviu Alexandru Dumitrescu, tripli campioni mondiali, anul trecut, la Mondialele Universitare de la Poznan, în probele de 1.000 de metri, 500 de metri şi 200 de metri la canoe dublu, nu au reuşit decât o medalie de bronz în proba de 1.000 de metri. Totuşi, această clasare nu este tocmai o contraperformanţă, având în vedere că cei doi români au ocupat aceeaşi poziţie şi la Europenele de anul trecut. În proba de kaiac patru, echipajul format din Ionel Petruş Gavrilă, Ştefan Vasile, Toni Ionel Ioneticu şi Traian Neagu a pierdut cursa după ce a condus 750 de metri. Portugalia s-a impus, ea fiind urmată la mică distanţă de Germania.
Putem lua aurul
Azi, în ultima zi a competiţiei, vor avea loc finalele de la 200 de metri şi 500 de metri. Ţara noastră este reprezentată de Mihalachi şi de Dumitrescu, şi cotată cu şanse reale la aur. Competiţia din Serbia are şi rol de evaluare a potenţialului nostru, înaintea Mondialelor din august de la Szeged (Ungaria), unde se obţin biletele pentru JO 2012.