Cristian Eduard Tomescu, fost angajat în cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, actualmente comisar al Gărzii Financiare, şi-a botezat, zilele trecute, fetiţa. Evenimentul a avut loc în Constanţa, fiind mediatizat de ziarul „Cancan" şi catalogat drept un „botez de fiţe". Potrivit declaraţiilor de avere, comisarul Cristian Eduard Tomescu are cu ce se lăuda: bijuterii şi impresionante conturi bancare.
„Sâmbăta trecută, artista (nr. Delia) a fost invitată să întreţină atmosfera la un botez de fiţe din Constanţa, unde pe lângă playlistul său obişnuit a cântat muzică populară alături de mama ei şi, la cererea publicului, câteva piese machedoneşti. Deşi muzica aromână nu face parte din repertoriul Deliei, cântăreaţa a acceptat propunerea doar de dragul micuţei de numai două luni, ţinând cont că tatăl ei, comisarul Edi Tomescu, a ţinut expres ca Delia să fie prezentă. Chiar dacă Ilinca Nicol nu a înţeles nimic din petrecere, restul invitaţilor s-au distrat de minune, mai ales că Delia a demonstrat încă o dată că se poate descurca în orice situaţie", potrivit Cancan.ro. „Comisarul Edi Tomescu", pe numele său complet Cristian Eduard Tomescu a fost angajat în cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, actualmente fiind comisar al Gărzii Financiare. Dacă ar fi să dăm crezare declaraţiilor de avere, documente postate pe site-ul Gărzii Financiare, acesta are cu ce se lăuda, din toate punctele de vedere. Pe data de 15.05.2008, Cristian Eduard Tomescu a consemnat în declaraţia sa de avere că nu deţine nicio categorie de teren, însă posedă, din 1999, un apartament în suprafaţă de peste 75 de metri pătraţi, bun pe care l-a dobândit prin „cumpărare în rate". În ceea ce priveşte bunurile imobile, comisarul Tomescu a menţionat că are în posesie un Audi, model A4, fabri