Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cultivatorii de germeni

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 18 iunie 2011 ·

Soţii Alexandru sunt singurii braşoveni care au făcut din consumul germenilor o adevărată afacere din care pot duce un trai decent. Germenii de grâu, de ridichi, de varză roşie sau de năut sunt sănătoşi din foarte multe puncte de vedere.

Schinduf, năut, mazăre sau varză sunt doar câţiva din germenii comercializaţi de familia Alexandru. Aurica Alexandru se ocupă de creşterea germenilor de trei ani, după ce soţul ei a venit din Israel, unde a văzut că germenii se consumă în restaurante, la discreţie. Astfel că, cei doi şi-au pus în aplicare ideea. Ei au amenajat un laborator, în care produc germeni. Aparatura nu este deloc complicată. „Este un aparat electronic programat să stropească seminţele la un anumit interval. Unele trebuiesc stropite mai des, altele mai rar, depinde de soi. Aici avem orz pentru lăstari. Sunt foarte sănătoşi. Sunt pentru consumul uman: detoxifiere, aport de vitamine. Folosiţi în stare brută sau în salate. Celelalte sunt seminţe de lucernă germinate. Ele se spală foarte bine şi se pun în caserole. Înainte de folosire se clătesc cu apă rece. Nu se gătesc termic, căci le omorâm. Numai crude, altfel mai bine mâncaţi pâine prăjită. La fel se întâmplă cu germenii de grâu. Un alt aliment extraordinar este năutul. Când n-ai energie mănânci năut crud, în salate, cu dresinguri. Îţi dă vigoare şi e foarte săţios. Te saturi imediat din el, căci conţine proteine vegetale. În partea aceasta avem germeni de ridichi. Sunt extraordinare şi se pun în sandwişuri, salate. N-au niciun fel de aditivi sau coloranţi. Apoi, mai avem lintea: are colţişori, e vie. Nu este o linte moartă, tratată. Este foarte bună. Se poate face pateu, cu mixerul, cu puţină ceapă, cu piper”, ne explică Aurica Alexandru.

Au nevoie de atenţie sporită

Seminţele din care sunt făcuţi germenii sunt procurate de la Institutele de cercetări Fundulea şi Teleorman şi sunt s

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°