Copilul acesta ma linisteste. Eu nu stiam limba arabilor si contam pe el macar ca traducator. In acel cartier se vorbea doar araba. Treceam pe linga cete de barbati (mi se pareau fiorosi) care serveau ceai pe trotuare. Tresareau ca surprinsi de o lighioana care n-avea ce cauta acolo. Oranul in 1973 avea o jumatate de milion de locuitori si i se spunea Micul Paris. Un oras zidit de francezi si arabi, dar dupa modelul oraselor port din Franta. Un port imens, foarte activ, in care navele asteptau in larg si cite 2-3 saptamini pina erau trase la chei pentru descarcare-incarcare. In nordul orasului erau marea si portul, inspre vest era muntele (de fapt muntuletul) Santa Cruz, strajuit spre mare de o cetate medievala, cu ziduri enorme. Tot muntele era scobit ca un fagure. Aici a fost baza franceza de submarine. Acestea erau ridicate cu ascensoare enorme si puse acolo, in munte, ca pe rafturi. Baza maritima de la Santa Cruz a fost ceruta de Franco pentru a intra in razboi alaturi de Hitler. Intelegerea n-a mai fost parafata. Spre sud erau padurile M'Sila, unde era mazilit Ben Bella in domiciliu fortat. Boumediene il supraveghea strasnic si ni se interzicea accesul. De acolo incepea cuptorul african si briza marii murea coapta ca intr-un infernal cuptor. Spre est, nu prea departe, era muntele Lyon. Acesta se profila ca un mamelon si era inconjurat de o padure superba. Cornisele oraneze dinspre vest duceau la o statiune, Les Andaluses, si erau celebre prin fumusetea lor si prin spectaculozitate. Spre virful muntelui Santa Cruz urca un drum sinuos care pleca din cartierul Les Planteurs, cartier in care nu intrau europenii nici sa-i picuri cu luminarea. Si totusi... Locuiam la etajul 17 intr-un bloc de 21 de etaje si ne aprovizionam intr-o piata acoperita, similara cu hala de peste de la Iasi. In drum spre piata eram invariabil abordat de un copil de 11 ani. - Cumparati miere,