Boc şi specialiştii lui, pagubă după pagubă
Datoriile societățiilor, companiilor și regiilor de stat către bugetul general consolidat a crescut în perioada de criză de la 7,12 miliarde de lei la 13,41 miliarde de lei, potrivit unui document al Ministerului Finanțelor Publice.
Astfel, dacă în la finele lunii martie cei 154 operatori economici de stat aveau de achitat către bugetul de stat datorii în sumă de 4,06 miliarde de lei, la 31 martie 2011 suma a ajuns la peste 7,8 miliarde de lei, scrie capital.ro. O creștere similară s-a raportat și la plata restanțelor către bugetele locale. De la 29,8 milioane de lei în decembrie 2008, datoriile "găurilor negre ale economiei" s-au majorat cu 85%, ajungând la aproape 55 milioane de lei. Din păcate pentru români şi bugetul de stat toate companiile în cauză sunt conduşi de specialişti numiţi de Boc.
Nici la bugetul asigurărilor sociale situația nu este mai bună. De la 3 miliarde de lei, în decembrie 2008, arieratele au ajuns la 31 martie 2011 la peste 5,5 miliarde de lei.
Datoriile către companii private și alți creditori a crescut, de asemenea, de la 2,5 miliarde de lei la 4,19 miliarde de lei la finele lunii ianuarie 2011. În perioada februarie-martie 2011, cei 154 operatori economici de stat au reușit să achite doar o parte din datoriile către privați, și anume circa un miliard de lei. Boc şi specialiştii lui, pagubă după pagubă
Datoriile societățiilor, companiilor și regiilor de stat către bugetul general consolidat a crescut în perioada de criză de la 7,12 miliarde de lei la 13,41 miliarde de lei, potrivit unui document al Ministerului Finanțelor Publice.
Astfel, dacă în la finele lunii martie cei 154 operatori economici de stat aveau de achitat către bugetul de stat datorii în sumă de 4,06 miliarde de lei, la 31 martie 2011 suma a ajuns la peste 7,8 miliarde de lei, scrie capital.ro. O creșt