Publicația „La Gazzetta dello Sport” a făcut un top al celor mai frumoase finale de la Wimbledon, turneu de tenis care începe mâine. A omis însă cel mai tare meci, cel din 2008, când Rafael Nadal l-a doborât pe Roger Federer după o luptă care a durat cinci seturi. Sursa: Reuters
Campionii din tenisul mondial se mută, pentru două săptămâni, la „All England Croquet and Tennis Club”, complexul în care se desfășoară, din 1877, celebrul turneu de Mare Șlem de la Wimbledon.
Despre Wimbledon se spune că nu-l poți parcurge fără să intri în istorie. Aici, „Regele” Roger Federer are 6 succese (ultimul în 2009) și poate egala numărul de trofee deținut de americanul Pete Sampras, adică tocmai cel pe care l-a detronat și din fruntea câștigătorilor de Mare Șlem (16 față de 15, câte are „Pistol Pete”).
Dar acum e vremea lui Rafael Nadal, de la turneu la turneu mai bun pe suprafețele rapide și campion en-titre la Wimbledon, precum și a sârbului Novak Djokovici, cu impresionante lui serie de victorii consecutive în 2011. De asemenea, britanicul Andy Murrau își așteaptă și el rândul la primul turneul de Mare Șlem.
Dar Wimbledon mai înseamnă și cele mai frumoase partide din istoria tenisului. Un top al celor mai tari finale din ultimii 30 de ani, clasament întocmit de cotidianul „La Gazzetta dello Sport”, îi are printre protagoniști pe John McEnroe, Stefan Edberg, Andre Agassi și pe Maria Șarapova. EVZ l-a trecut și pe Rafael Nadal, autorul unei victorii memorabile în 2008.
1. NADAL-FEDERER (2008). Se spune despre acest joc că și-a câștigat un loc între cele mai frumoase meciuri din istoria tenisului. Nadal a câștigat primele două seturi cu un dublu 6-4, dar elvețianul a întors la limită, câștigând în tie-break de fiecare dată. În decisiv s-a impus spaniolul, 9-7.
2. BORG-McENROE (1980). A rămas în istorie ca partida cu cel mai palpitant tie-break. S