Hainele eco, vintage sau create din altele mai vechi sunt esenţa conceptului “Chic&Ethic”, lansat aseară cu o paradă de modă. Capacele de la sticle, doze de suc, pături uzate sau lenjerii de pat pot deveni haine la modă pentru persoanele “eco”. Fundaţia Reper21 încearcă să impună pe piaţă consumul responsabil.
Nu ne gândim în fiecare zi la câte mii de kilometri a străbătut perechea de blugi pe care o avem până să ajungă la noi în dulap. Nici la miile de litri de apă care se irosesc pentru a se face tricourile pe care le purtăm zilnic.
Nici nu ne trece prin cap în ce condiţii muncesc femeile din China sau Bangladesh pentru a coase rochiţa pe care o purtăm de două ori înainte de a o arunca într-un colţ al dulapului. S-au gândit însă la toate astea o mână de bucureşteni de la asociaţia Reper21 care au şi lansat ieri Campania “Chic & Ethic”.
Aseară, de la ora 18.00, la Mansarda Cărtureşti, zeci de simpatizanţi ai cauzei s-au adunat pentru a vedea colecţiile “eco” ale designerilor din şapte ţări europene, inclusiv din România. Au stins căldura înăbuşitoare cu apă şi o picătură de vin şi s-au lăsat purtaţi într-o lumea ideală, în care hainele sunt doar din materiale naturale, fără vopseluri toxice.
„Trash Couture“
„Când am înfiinţat asociaţia, în 2006, ne-am gândit la concept de dezvoltare durabilă, protecţia mediului înconjurător, echitate socială şi promovarea consumului responsabil. De altfel, eu am fost dintotdeauna pasionată de modă. Ne-am dat seama că există persoane care nu ştiu că preţul încasat de o croitoreasă care lucrează într-o fabrică primeşte pe un tricou pe care-l face doar 5% din preţul cu care este vândut. Sau câţi kilometri fac blugii noştri până ajung în magazine”, a explicat Ana Maria Pălăduş, coordonatorul proiectului.
Nimeni nu s-ar fi gândit că nişte felii de portocale uscate pot arăta at