Formaţia feminină de popice Electromureş Romgaz Târgu-Mureş a cucerit al 24-lea titlu de campioane, al 11-lea consecutiv. Disputat în perioada 14-16 iunie pe arena hunedoreană Cinciş, turneul final a fost dominat de echipa antrenorilor Seres Sándor şi Orosz István.
După prima zi de întreceri, mureşencele şi-au cosolidat poziţia de lider cu cel mai valoros rezultat al întrecerilor, reuşind să doboare 3402 de popice. Cele mai bune rezultate le-au obţinut Doina Baciu – 593 p.d., Duka Tilda – 587 p.d. şi Luminiţa Colonişteanu – 585 p.d.). Celelalte echipe participante au obţinut rezultatele: Conpet Petrolul Ploieşti – 3197 p.d., Gaz Metan Mediaş – 3195 p.d., Rapid Bucureşti – 3097 p.d.
Campioanele au întâlnit în semifinale formaţia Rapid Bucureşti, pe care au învins-o cu un categoric 8-0 la puncte de meci, cu 3232 p.d. – 2997 p.d. Realizările individuale, în ordinea intrării pe pistă: Daniela Iordan – 544 p.d., Duka Tilda– 549 p.d., Fülöp Erika – 548 p.d., Adela Ban – 531 p.d., Doina Baciu, înlocuită cu Cucută – 521 p.d., Luminiţa Colonişteanu, înlocuită cu Alina Suciu – 539 p.d. De la bucureştence, cele mai valoroase rezultate le-au obţinut Darie – 538 p.d., Gonciar – 536 p.d. şi Dobre – 525 p.d.
În celaltă semifinală, Conpet Petrolul Ploieşti a învins pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 5-3 la puncte de meci, 3227 – 3153 la popice doborâte.
Aşteptările au fost confirmate
În ultima zi a întrecerii feminine s-au disputat finalele. În disputa pentru locurile 3-4, Gaz Metan Mediaş a învins Rapid Bucureşti cu 7-1 la puncte de meci (3190 p.d. – 3079 p.d.). Multipla campioană, fără să strălucească a trecut în finala mare de Conpet Petrolul Ploieşti cu 6-2, deşi au fost conduse cu 2-0 după disputa primelor două perechi. Iordan a pierdut la Sanda (505 – 532), iar Duka a cedat la doar un singur “băţ” (545- 546) la Florentina Naghi. Următoarele patru