Victor Ciorbea, unicul candidat la preşedinţia PNŢCD, a fost ales, sâmbătă, lider al partidului. În cadrul moţiunii sale Ciorbea a propus un referendum pentru reinstaurarea monarhiei, aceasta fiind adoptată cu 529 de voturi “pentru” şi patru împotrivă, alte 34 de buletine de vot fiind anulate, scrie Mediafax. Moţiunea prezentată de fostul premier se intitulează “Calea Dreaptă – Naţional-Ţărănismul Creştin Democrat, Civic şi Monarhic, întemeiat pe Moralitate, Dreptate socială şi Justiţie”. Dimitrie Poptămaş, preşedintele PNŢCD Mureş, a declarat că speră ca proaspătul preşedinte ales să reuşească să unească taberele din cadrul partidului şi să readucă formaţiunea în prim-planul vieţii politice. “Am participat la Congres şi sper că preşedintele Victor Cirobea care are o bogată experinţă politică să reuşească să creeze o unitate în cadrul formaţiunii noastre politice care să ne readucă în prim-planul vieţii politice actuale. Din păcate, chiar dacă Victor Ciorbea a fost ales preşedinte faptul că multe persoane au absentat denotă că există încă o lipsă de coeziune în partid. Este bine totuşi că a fost organizat acest congres pentru că până acum am fost conduşi de trei preşedinţi”, a declarat Dimitrie Poptămaş.
Victor Ciorbea, unicul candidat la preşedinţia PNŢCD, a fost ales, sâmbătă, lider al partidului. În cadrul moţiunii sale Ciorbea a propus un referendum pentru reinstaurarea monarhiei, aceasta fiind adoptată cu 529 de voturi “pentru” şi patru împotrivă, alte 34 de buletine de vot fiind anulate, scrie Mediafax. Moţiunea prezentată de fostul premier se intitulează “Calea Dreaptă – Naţional-Ţărănismul Creştin Democrat, Civic şi Monarhic, întemeiat pe Moralitate, Dreptate socială şi Justiţie”. Dimitrie Poptămaş, preşedintele PNŢCD Mureş, a declarat că speră ca proaspătul preşedinte ales să reuşească să unească taberele din cadrul partidului şi să readucă formaţi