Dacă la Pompeii şi Herculanum erupţia unui vulcan a stins viaţa, există undeva, în Turcia, un altul care a dat viaţă. Erupţiile vulcanului Ercyes din Capadocia au aşezat un strat de rocă moale în care apa şi vântul sapă, în timp, forme ciudate. Unele dintre aceste construcţii naturale adăpostesc locuinţe troglodite, altele au devenit lăcaşuri de cult.
Creştinismul s-a răspândit, începând din secolul al III-lea, în Capadocia, iar Cesareea (astăzi, oraşul industrial Kayseri) devenise capitala sa religioasă. Sute de ani, construirea şi pictarea a mii de biserici rupestre care, în ultimă instanţă, reflectă nivelul artei bizantine au fost una dintre obsesiile creştinilor din centrul Turciei. Prezenţa acestor biserici evocă marii predicatori care au fost în zonă, Sf. Vasile şi Sf. Grigore din Nazianz, dar şi certurile teologice despre natura Fiului, care au dus la marea schismă a creştinismlui.
În Capadocia, din 400 de biserici şi capele deschise, 200 prezintă un real interes ştiinţific şi cutural. Cele mai frumoase construcţii se află în zona Goreme, numită şi Valea Călugărilor. Unele au o pictură originală, în albastru, roşu şi portocaliu, prezervată datorită întunericului şi a temperaturii constante a încăperilor. Cele pictate în secolele X-XI sunt un fel de cronici ale Bizanţului şi nu ne miră că împăratul Nichifor Focas, cel care ctitoreşte la 963 Marea Lavră la Muntele Athos, se pictează la 965 alături de sora şi de fratele său în Biserica Cariklî din Capadocia. Biserica aceasta este chiar una dintre cele mai frumoase din Parcul natural Goreme şi poartă o „porecl㔄 surprinzătoare: Biserica cu Sandale. Denumirea se datorează urmelor a două sandale, păstrate în piatră, chiar sub fresca reprezentându-l pe Iisus Hristos înălţat la cer. Şi alte biserici rupestre poartă „porecle”: „Biserica cu Şarpe”, unde Sf. Gheorghe e înfăţişat omorând balaurul, sau „B
