Pompierii voluntari şi cei ai serviciilor private din Sălaj s-au întrecut vineri într-o competiţie judeţeană organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Porolissum” al judeţului Sălaj. Cei mai buni pompieri s-au dovedit a fi cei de la firma Michelin.
ISU Sălaj a organizat şi desfăşurat în data de 17 iunie 2011 concursurile profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă şi ale Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţă faza judeţeană, gazda fiind Stadionul Municipal Zalău.
„ Probele de concurs au fost următoarele: Pista de îndemânare şi viteză, Ştafeta 4x100 metri şi Realizarea unui dispozitiv de intervenţie.Scopul concursului a fost dezvoltarea, perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie a personalului pe linia situaţiilor de urgenţă », se arată într-un comunicat al ISU Sălaj .
La concurs au fost înscrise un număr de 9 echipaje. Şase echipaje ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi anume al comunei Sărmăşag, Crasna, Buciumi, Almaşu, Boghiş şi Dobrin; şi trei echipaje ale Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă: al S.C. Tenaris, Michellin, şi OMV Petrom.
Astfel, locul I la a fost ocupat de Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă al SC. Michellin, iar pe localităţi prima poziţie i-a revenit Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sărmăşag.Acestea s-au calificat mai departe la faza interjudeţeană a concursului ce va avea loc la Baia Mare. Clasamentul final a arătat astfel la Serviciile Private pentru Situaţii de Urgenţă : Michellin, OMV Petrom şi Tenaris. La Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor : Sărmăşag, Dobrin, Almaşu, Buciumi, Boghiş şi Crasna.
"Echipelor clasate pe primele locuri li s-au înmânat diplome, cupe şi premii în bani şi au fost felicitate de