Marţi, 17 martie
„Au distrus complect uzinele Renaut şi Peugeot (Ford) şi au amorât o mie de oameni. Dar ura francezilor împotriva nemţilor e atât de mare, încât parizienii care n-au fost atinşi de bombardament nu se sfiau să se bucure de cele întâmplate... «Sale coup pour les Boches» – i-au spus mai mulţi. La Paris sunt lipsuri mari şi numeroase – nemţii au luat tot. Şi ce n-au luat cu hapca au cumpărat. Nu se mai găseşte vin, în Franţa, e de necrezut! O sticlă de şampanie e o raritate... Şi în Italia, povesteşte Puricelli, mizeria şi nemulţumirea merg crescând. «Ou est fatigué de la guerre...» Ca să-şi îmbrace copiii, italiencele au nevoie de «puncte», dar fasciştii pot să-şi procure cum vor, şi fără nici o restricţie, cizme şi uniforme... Toată lumea e sătulă nu numai de război, dar şi de fascism, şi vrea pace, şi vrea să scape de tirania cămăşilor negre...
O spune un prieten intim al lui Mussolini şi fascist de frunte! Despre Duce, Puricelli spune numai bine, dar înjură pe toţi miniştrii lui, în special pe Ciano... Nu poate suferi nici pe Hitler (câte s-au schimbat în mintea italienilor!) şi e convins că, dacă Hitler şi Churchill ar dispare, s-ar putea sfârşi războiul numaidecât. Vorbind cu Mussolini, de curcând, Puricelli i-ar fi spus că oamenii se pot guverna numai cu dragoste şi blândeţe, dar că Hitler e numai ură şi violenţă şi Ducele ar fi fost de acord cu dânsul ... Mă cam îndoiesc! Italienii nu mai pot suporta privaţiunile. Sunt foarte supăraţi fiindcă le-am făgăduit grâu şi nu le-am dat... De unde să le dăm, dacă ni l-au luat nemţii. Fără grâul nostru, Puricelli pretinde că italienii vor muri de foame...
Şi la Berlin a început să se simtă lipsa de alimente. La cele 2 zile pe săptămână fără carne, la cele 2 «Eintopftag» (un singur fel pentru ziua întreagă) pe lună, s-au mai adăugat 2 «Front-Tage» pe săptămână, în care nu se mănâncă
