E instructivă cercetarea lui Larry Watts privind conduita României faţă de „modelele“ integraţioniste. Comportamentul României în UE e şovăitor şi confuz, dar nu sunt justificate temerile unor voci europene că Bucureştii s-ar înscrie pe traiectul „Legendei Negre“.

Cartea recentă a istoricului american Larry Watts, „Fereşte-mă, Doamne,de prieteni...", poate fi citită în multe registre. Dar trebuie subliniat că autorul şi-a propus reconstituirea istoriei României în Războiul Rece. Au mai abordat şi alţi autori subiectul, însă cei mai mulţi au alunecat pe panta tezismului, adeseori excelând prin amatorism metodologic, amalgam conceptual şi predispoziţii emoţionale. Asemenea exprimări nu erau decât prelungiri ale epocii Războiului Rece care, aşa cum remarca W. Leuchtenburg, se manifestase prin campanii ale „jumătăţilor de adevăr şi ale neadevărului".

Tocmai „bătăliile" duse de „soldaţii" Războiului Rece, inclusiv pe tărâmul dezinformării şi diversiunii locale, regionale şi internaţionale, având ca obiect România, sunt tratate de Watts. De ce le aducem în discuţie? În primul rând pentru că azi, când se chestionează sensul unor decizii statale şi globale privitoare la ieşirea din marasmul crizei, revine întrebarea dacă nu s-a greşit cumva în ceea ce priveşte opţiunea pentru calea de dezvoltare post-Războiul Rece. În al doilea rând pentru că integrarea şi globalizarea vor fi procese post-criză complexe pe care realitatea interdependenţelor le va învedera tot mai presant.

PARADOXUL ROMÂNESC

Deşi „Blocul Răsăritean" a încorporat şi România, factualitatea istorică prezentată în cartea menţionată arată tendinţa „paradoxului românesc" de a rezista, a sabota şi a căuta porţi de ieşire din formula integraţionistă imperială şi unidirecţionată ideologic, pe care a realizat-o Moscova. Însă

ar merita o cercetare mai insistentă şi raportarea la op