Tulcea este un judeţ paradoxal pentru turismul românesc. Are de toate, mai puţin un nivel de trai decent: câmpii întinse, munţi, câmpuri cu maci, lacuri, podgorii şi perla zonei: Delta Dunării. Dar, pe lângă bogăţia aparentă, Tulcea este un tărâm al contrastelor: de la macii desprinşi parcă din cărţile poştale, la casele dărăpănate din Greci, la Parcul Naţional Măcin şi până la opulenţa vilelor, de un kitsch uluitor. Oraşul Tulcea pare încremenit în timp, un Ferentari la malul Dunării. Doar faleza viu colorată mai spală din ruşine, cu al său aer de anii '80.

Bătrâna Republica veghează la mal

Deşi se spune că prima impresie este cea care contează, Tulcea este un oraş viu. Ambarcaţiunile de agrement roiesc continuu, motociclişti străini se cazează într-una pe la hoteluri şi pensiuni, iar turiştii germani împodobiţi cu ecusoane nominale ascultă cuminţi instructajul unui ghid, înainte de a pleca spre Deltă. Bătrânii locului sunt tot acolo: Hotelul Delta, aflat în renovare, care arată mai bine ca niciodată şi vasul cu zbaturi Republica, ultima navă de război cu aburi de pe Dunăre. Poate şi mai bătrăn decât cele doua monumente este optimismul oamenilor, gata oricând de povestiri fascinante, legate toate, desigur, de Dunăre.

Simfonia Deltei

Odată ajuns în Deltă te încearcă mai multe sentimente: de uimire, faţă de bogăţia naturală din jur, de umilinţă şi poate cel mai important, de tristeţe. Cea mai frumoasă zonă din ţară este totodată cea mai săracă. Dar oamenii Deltei îşi duc traiul greu parcă resemnaţi şi cu un calm oferit doar de Dunărea albastră. Pescarii cu bărci decrepite îşi întind plasele şi undiţele zâmbitori, făcând cu mâna turiştilor din vasele care trec pe lângă ei. În Deltă însă nu ai timp să reflectezi la toate acestea. În scurt timp te lupţi cu insectele şi rămâi mut de îndată ce ai intrat pe primul canal. Unele dintre acestea t