Criza datoriilor din Grecia pune in pericol economiile a cel putin alte cinci tari din zona euro, a declarat seful grupului ministrulor de Finante, Jean-Claude Juncker.
Potrivit spuselor sale, Germania, care doreste sa implice segmentul privat in rezolvarea crizei, "se joaca cu focul", relateaza BBC News.
Ministrii de Finante din zona euro ar trebui sa aprobe deblocarea unei transe de 12 miliarde de euro Greciei, duminica.
Premierul grec, George Papandreou, a confirmat ca poarta negocieri pentru un al doilea imprumut, pe langa cel de 110 miliarde de euro oferit in mai 2010.
Marti, prim ministrul elen se asteapta sa primeasca un vot de incredere, dupa ce a facut modificari in cabinetul sau, schimband ministrul de Finante.
Insa analistii sunt sceptici cu privire la capacitatea Greciei de a scapa de probleme, chiar si cu ajutorul unui nou imprumut.
In timp ce Angela Merkel, cancelarul german, si Nicolas Sarkozy, presedintele francez, au sustinut ca implicarea segmentului privat in salvarea Greciei va fi optionala, insa creditorii ar trebui sa-si arate "solidaritatea", Juncker este de parere ca aceste declaratii vor trimite un semnal gresit agentiilor de rating, care ar putea considera ca Grecia a intrat in incapacitate de plata.
Daca nu va fi gestionata bine, criza ar putea fi "contagioasa pentru Portugalia si Irlanda, dar si pentru Belgia si Italia, din cauza datoriilor acestora, chiar inaintea Spaniei", a spus Juncker.
Criza datoriilor din Grecia pune in pericol economiile a cel putin alte cinci tari din zona euro, a declarat seful grupului ministrulor de Finante, Jean-Claude Juncker.
Potrivit spuselor sale, Germania, care doreste sa implice segmentul privat in rezolvarea crizei, "se joaca cu focul", relateaza BBC News.
Ministrii de Finante din