Dumitru Istrati, un bărbat din localitatea vasluiană Sărăţeni a făcut un adevărat circ, în această după-amiază, atunci când oamenii legii au venit să îl reţină după ce acesta îşi bătuse mama.
Poliţia a fost anunţată de câţiva vecini, după ce bărbatul şi-a bătut mama fără milă.
LA sosirea oamenilor legii, agresorul s-a încuiat în casă şi i-a ameninţat pe poliţişti că aruncă totul în aer. Ca să fie şi mai credibil, bărbatul a scos o butelie pe uşă, căreia i-a dat drumul la gaz şi a aprins flacăra.
În doar câteva minute, poliţiştii au reuşit să pătrundă în locuinţă şi să îl imobilizeze pe bărbat, pew care ulterior l+au condus la sediul Poliţiei din Murgeni.
„În cazul în care mama bărbatului va depune o plângere şi, în funţie şi de numărul de îngrijiri medicale, vom demara cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri şi alte violenţe", ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui.