Unii romi nu au de gând să-şi recunoască etnia nici la recensământul din toamna acestui an, arată o cercetare sociologică realizată în cinci localităţi din România.
Romilor le lipseşte mândria etnică: îşi ascund, din diferite motive, etnia la recensământ. Neasumarea etniei rome a devenit un fenomen atât de amplu încât s-a ajuns ca în România să fie înregistraţi oficial de peste două ori mai puţini romi (535.140) decât sunt în realitate (1,1 milioane), aşa cum reiese din datele culese de adevarul.ro.
De ce (nu) îşi declară romii etnia? adevarul.ro va prezintă, în exclusivitate, câteva convingeri ale unor etnici romi.
"Dacă un rom se declară rom la recensământ, automat i s-au închis toate uşile posibile de peste tot. De peste tot: spital, şcoală, asistenţă socială, absolut tot. Şi atuncea omul, chiar dacă-i negru ca tuciul, preferă să se declare că este de altă naţionalitate - român, ungur, mai ştiu eu ce... şi neamţ - dar să nu fie de etnie romă", spune o femeie romă din Petroşani.
Precizare: Datele prezentate în acest articol sunt luate dintr-o cercetare desfăşurată de Romani CRISS (Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii) în perioada martie-aprilie 2011. Cercetarea a fost de tip calitativ și s-a întemeiat pe metoda focus-grupului. În total, au fost realizate 7 focus-grupuri în 5 localități: Babadag (Tulcea), Botoșani (Botoşani), Homorod (Braşov), Sfântu Gheorghe (Covasna) și Petroșani (Hunedoara). În perioada următoare, se intenționează realizarea altor două focus-grupuri în judeţul Ilfov. Cercetarea s-a realizat cu sprijin financiar din partea Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos.
1. Identitate de graniţă: confuzia etnică
În localitatea Babadag (jud.Tulcea), etnia este determinată de religie. Romii de aici, numiţi „horahane" pentru că sunt de confesiune musulmană, se consideră că aparţin mai degrabă minorităţii turce.