Există studii care confirmă faptul că „optimismul” este contagios, cum există studii care confirmă să multe alte stări umane au aceeaşi stranie caracteristică; se transmit de la un om la altul. Ştim încă din „teoria mulţimilor” a lui Gustave le Bon despre fenomenul de contagiune, dar – fără să ne dăm seama – nu-l luăm în serios, nu-l conştientizăm într-o manieră destul de puternică pentru a-l folosi în mod benefic în vieţile noastre. Sentimentele, trăirile, percepţiile încărcate de emoţie se transmit, uneori în beneficiul nostru, adică atunci când sunt pozitive, şi în detrimentul nostru, când sunt negative. Alegerea conştientă şi responsabilă a anturajului în care ne petrecem timpul liber, a prietenilor, a personajelor de care ne legăm vieţile – uneori chiar pentru timp scurt, de ordinul zilelor sau al lunilor – poate deveni felul în care ne protejăm pe noi înşine de multe necazuri.
Din pricina acestui gen de contaminare noi ajungem să ne imităm prietenii sau persoanele apropiate şi, din nefericire, nu o facem întotdeauna selectiv, conştient, cât mai degrabă inconştient. Devenim prinşi în febra gândirii negative, stând prea mult printre oameni cu înclinaţii spre percepţie negativă şi catasfrofistă. Devenim bârfitori şi înclinaţi către a descoase firele răului în şapte lângă oameni care bârfesc constant şi caută deliberat ce-i mai rău, mai urât, mai pocit şi mai grav în alţii. Devenim la fel de pesimişti ca pesimistul de alături şi la fel de binevoitori şi de generoşi ca oamenii pe care-i întâlnim în anturajul nostru. Ceea ce am constatat în timp şi mi se pare dramatic este faptul că un anturaj cu înclinaţii negative ne poate atrage în moduri de gândire şi acţiune regretabile, unele dintre ele cu nişte consecinţe greu şi chiar imposibil de îndreptat.
Am întâlnit oameni (tineri, dar şi mai puţin tineri) care au luat calea emoţionalităţii negativ
