A lucrat în cadrul uzinelor Volkswagen, şi-a aprofundat studiile în Canada, la Universitatea din Toronto, reîntorcându-se în România pentru a-şi desfăşura activitatea în cadrul singurului laborator de Inteligenţă Artificială din ţară care funcţionează în cadrul Institutului de Matematică al Academiei Române din Bucureşti. În vârstă de 30 de ani, târgumureşeanul Ştefan Mathe spune că a revenit în ţară pentru a-şi aduce contribuţia la schimbarea sistemului de educaţie şi cercetare din România.
Student la Cluj Napoca, la Calculatoare
A absolvit Colegiul Naţional “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş, profilul Matematică-Informatică, în 1999, înscriindu-se apoi la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca (UTCN), secţia Calculatoare. „Decizia asupra universităţii pe care să o urmez am luat-o destul de târziu în acel an. Aveam în vizor Politehnica Bucureşti, Universitatea “Babes-Bolyai” şi Universitatea Tehnică din Cluj Napoca. Având premii la olimpiadele naţionale de matematică şi informatică, nu eram obligat să dau examen la niciuna din aceste instituţii. În acea vară, am fost contactat de domnul profesor Tudor Mureşan de la Universitatea din Cluj. Dânsul m-a convins în cele din urmă să mă înscriu la secţia Calulatoare, cu predare în limba engleză, din cadrul UTCN”, îşi aminteşte Ştefan Mathe.
Masterat şi colaborare cu Volkswagen
După absolvirea facultăţii în 2004, în postura de şef de promoţie, acesta şi-a continuat studiile cu masteratul, în cadrul unui proiect de cercetare în domeniul viziunii computerizate, realizat în colaborare cu Volkswagen. “Nu eram hotărât să plec din ţară, aşa că am profitat de oportunitatea pe care mi-a oferit-o prof. dr. Sergiu Nedevschi, decanul facultăţii de Calculatoare. Dânsul a pus bazele unei colaborări cu Volkswagen pentru un proiect de cercetare în domeniul viziunii computerizate. Mi-am făcut masteratul t