De luni intrăm în ultima săptămână importantă a calendarului mobil, o săptămână intensă din punct de vedere al concentrării de sacralitate, o săptămână de vară, în care fiecare zi poartă un nume, iar numele ei, până nu demult, era respectat şi temut. „Lunea Încurcată”, dacă nu e ţinută cum se cuvine, „încurcă maţele” animalelor din ocol, omorându-le pe loc şi tot ea dezlănţuie duhurile văzduhului care, uneori, îşi amestecă rătăcitoarele cărări cu cele ale oamenilor, iar atunci multe rele se pot întâmpla.

Nici nu scăpăm bine de „Lunea Încurcată” că vine „Marţea Trăsnetelor” sau „a Morţilor”, zi în care sufletele morţiilor din neam se întorc acasă unde, potrivit etnologului Tudor Pamfile, îşi află loc lângă pragul uşii. De aceea, înainte de a merge la câmp, femeile mătură cu mare grijă casa şi aştern după uşă o pânză albă, ca să aibă sufletul unde se aşeza.

Miercurea Strâmbă

Ziua de miercuri evocă o divinitate malefică, vinovată de toate ceasurile rele. Miercurea Strâmbă se ţine de mai multe ori pe an de frica patroanei ei, o babă urâtă şi rea, care strâmbă oamenii şi lemnele din pădure spre a-şi arăta puterea. Oamenii îi spun Frumoasa, pentru a o îmblânzi şi îi ţin ziua pentru că altfel îi poceşte, le strâmbă gura şi capul. Femeile tinere nu lucrează de ziua ei ca să nu nască prunci

strâmbi iar babele... nici atât, de groază să nu li se strâmbe şalele. Dacă totuşi se întâmplă ca Miercurea Strâmbă să pocească pe cineva, etnologul Theodor Speranţia a aflat leacul: „Cui i se strâmbă gura, pentru ca să-i vie la loc, trebuie să procedeze astfel: să cheme trei femei pe nume Maria. Acestea o iau şi se duc cu femeia la un pârâu din apropiere. Totdeauna iau cu ele şi un război, pe care îl aşază pe pârâu.

Pe cea cu gura strâmbă o pun pe scaunul dindărăt al războiului. Fiecare dintre cele trei Marii intră în război şi zice de trei ori vorbe