Copiii instituţionalizaţi, care rămân în centrele de plasament şi după ce împlinesc doi ani, au dificultăţi de vorbire, spre deosebire de cei care ajung în familii adoptive sau la asistenţii maternali, dezvăluie un studiu prezentat în publicaţia de specialitate Child Development (Dezvoltarea copilului, n.r)

Oamenii de ştiinţă au ţinut sub observaţie 100 de copii instituţionalizaţi din România. Aproximativ jumătate din ei au fost adoptaţi înainte de a împlini 22 de luni, în timp ce cealaltă jumătate a rămas la orfelinate. De asemenea, cercetătorii au analizat şi progresele de vorbire înregistrate de 60 de micuţi care locuiau împreună cu familiile lor.

Potrivit studiului, copiii care au ajuns în sânul unor familii adoptive înainte de a împlini doi ani au abilităţi de vorbire mai accentuate la împlinirea vârstei de trei ani decât micuţii care au rămas în îngrijirea statului.

Cu cât copilul este adoptat mai repede cu atât abilităţile lui de comunicare verbală sunt mai bune. De exemplu, cei adoptaţi la cel mult 15 luni de la naştere vor avea la trei ani un nivel al limbajului extrem de apropiat de cel al unui copil care a crescut în sânul familiei sale biologice.

Întârzierile în dobândirea abilităţii de a vorbi vor fi observate la micuţii care rămân în orfelinate şi după ce împlinesc doi ani.