Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maria Iacob ne-a salvat onoarea în 2011!

Publicat in Adevarul, duminică 19 iunie 2011 ·

Ea este singura reprezentantă a handbalului feminin autohton care a câştigat un trofeu european anul acesta, Cupa Challenge cu micuţa formaţie franceză Mios Biganos. Românca va renunţa la cariera sportivă din cauza unor probleme medicale, dar va rămâne la echipă în postura de responsabil cu PR.

Plecată în urmă cu 11 ani în Franţa, Maria Iacob a dat anul acesta marea lovitură a carierei, contribuind la câştigarea primului trofeu european pentru Mios Biganos, formaţia unui orăşel de doar 4.000 de locuitori. În finala Challenge Cup, gruparea din Hexagon a trecut de Muratpasa Belediyesi. „La întoarcerea din Turcia, fanii ne-au aşteptat la aeroport şi s-a organizat apoi o megapetrecre la sală, unde a fost jumătate din oraş. A fost ceva fantastic, mai ales că nimeni nu se aştepta la începutul sezonului la asta", ne-a spus Maria.

Deşi are doar 28 de ani, Maria este nevoită să renunţe la cariera de jucătoare din cauza problemelor medicale. Frumoasa handbalistă va rămâne însă în stafful formaţiei Mios Biganos şi se va ocupa de dezvoltarea acestui sport în regiune."Am o artroză avansată la genunchi şi nu mai pot continua din cauza durerilor. Voi deveni un fel de PR la echipă şi, în plus, mă voi ocupa de tot ce înseamnă organizare de competiţii în Bordeaux şi în jurul oraşului", ne-a dezvăluit handbalista.

Maria a obţinut în 2008 cetăţenia franceză şi lucrează de câţiva ani la banca BNP Paribas, cea mai mare instituţie de profil din Hexagon. "Sunt o fire foarte dinamică şi intenţionez să rămân aşa. Chiar dacă mă las de handbal, voi merge la sală, la bazin, pentru că aşa am fost obişnuită".

Va aduce românce în Franţa

Foarte respectată în comunitatea locală, Maria doreşte să aducă şi alte handbaliste române în campionatul francez. „Eu şi sora mea Monica suntem în discuţii cu mai multe fete din ţară să vină să joace pe aici. Salariile nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 10 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF!

Ziua Constanta acum 6 ore
Adrian Nicușor Nica este noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrviti deciziei de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, și publicată miercuri în Monitorul Oficial. Acesta a deținut funcția de șef al Corpului de contro

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Însărcinatul american cu afaceri: Angajamentul SUA față de România este de neclintit

HotNews acum 3 ore
Însărcinatul cu afaceri al SUA, Michael Dickerson, a declarat că partea americană își dorește „întărirea relațiilor solide” pe care le are cu România, miercuri, în cadrul recepției organizate de ambasadă cu prilejul Zilei Independenței a Statelor Un

Mihai Leu s-a întors la Hunedoara pentru a rămâne veşnic. Trupul campionului a fost depus în Casa de Cultură / Numeroşi localnici l-au aşteptat şi l-au aplaudat - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Trupul campionului la box şi raliuri Mihai Leu a ajuns, miercuri seară, la Hunedoara, cu un cortegiu din care au făcut parte şi maşini ale Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. La sosirea la Casa de Cultură din Hunedoara, numeroşii localnici ca

Ce se întâmplă cu moţiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen, inițiată de Gheorghe Piperea: „Semifinala s-a terminat, acum urmează finala”

HotNews acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă împotriva Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen urmează să fie dezbătută luni și votată joi, în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg. Anunțul a fost făcut miercuri seară de eurodeputatul G

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

Patronatele atacă dur majorările de taxe anunțate de Ilie Bolojan: „Din nou mediul privat și cetățenii vor purta povara”

HotNews acum 6 ore
Confederația Patronală Concordia a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, „că își exprimă profunda îngrijorare și nemulțumire față de pachetul de măsuri fiscale anunțat astăzi de premierul României”. „Deși înțelegem imperativul echilibrării

Nicușor Dan și Ilie Bolojan, la AMBASADA SUA de Ziua Independenței: „România merge alături de aliatul său strategic”

Gandul acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan participă miercuri seara la o recepție oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) cu ocazia celei de-a 249-a aniversări a Zilei Independenței. Potrivit programelor oficiale ale celor doi,

Sicriul cu trupul neînsuflețit al campionului Mihai Leu a ajuns la Hunedoara, orașul său natal. Localnicii l-au întâmpinat cu APLAUZE

Gandul acum 3 ore
Sicriul cu trupul neînsuflețit al campionului mondial la box Mihai Leu a fost depus, miercuri seara, în sala de la intrarea în Casa de cultură a municipiului Hunedoara, orașul său natal. Cortegiul funerar a fost întâmpinat cu aplauze de către sutele

Vremea

București
acum

22°
joi

20°/33°
vin.

22°/35°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

17°
joi

17°/31°
vin.

18°/34°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/30°
dum.

16°/33°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/39°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°
dum.

19°/40°