Câteva sute de semianalfabeţi au instaurat comunismul în România. Au făcut-o cu sprijinul Uniunii Sovietice, dar şi cu cel al semianalfabeţilor care au fost luaţi de la coada vacii şi puşi să conducă instituţii.
Instalarea regimului totalitar nu ar fi fost posibilă fără existenţa unui aparat de propagandă capabil să cânte realizările conducerii de partid şi de stat, şi să distrugă imaginea opozanţilor. Maselor largi populare li se vorbea despre averile nesimţite ale burghezilor şi despre nesimţirea cu care moşierii au supt sângele poporului. Ziarele erau pline de articole în care liderii partidelor istorice erau ridiculizaţi. Toţi cei care nu erau de partea comuniştilor erau hoţi, leneşi şi trădători de neam şi ţară.
Partidul hotăra, iar aparatul de propagandă manipula. Partidul fura alegeri, averi, speranţe şi vieţi, iar propagandiştii regimului explicau poporului cine îi vrea binele şi cine îi doreşte răul. Unul dintre cei mai dedicaţi apărători ai regimului comunist, la începuturile sale, a fost Silviu Brucan, care era secretarul general de redacţie al ziarului „Scânteia". Şi care, după decembrie 1989, s-a transformat în profesor de democraţie, spre mirarea unora dintre cei care, în prezent, sunt trup şi suflet alături de actualul regimul politic.
Astăzi, doar câţiva oameni conduc România. O fac cu ajutorul semianalfabeţilor puşi în nişte funcţii la care neam de neamul lor n-au visat. Câţiva oameni schimbă Constituţia, modifică legi de care depinde soarta a milioane de oameni şi împart ţara după bunul lor plac. Aparatul de propagandă are grijă să vorbească despre pensii şi salarii nesimţite şi despre necesitatea confiscării averilor celor care au supt sângele poporului. Liderii partidelor de opoziţie sunt ridiculizaţi. Partidul, în aplauzele propagandiştilor se serviciu, hotărăşte cine este om bun şi cine este un ticălos.
Diferenţa dintre
