Sacru, misterios, vindecător, seducător, indispensabil, parfumul a străbătut istoria odată cu omul.

Perceput inițial ca un liant între muritori și divinitate, considerat apoi leac și protector împotriva molimelor, folosit dintotdeauna pentru stimularea atracției între parteneri, parfumul se încadrează perfect în descrierea făcută de Michael Edwards, erudit cunoscător și autor al Ghidului "Parfums du Monde": „este un poem silenţios, parte a limbajului invizibil al corpului. Ne poate însori zilele, bântui nopţile şi însoţi lanţurile amintirilor”.

Esențele anticilor

Descoperirile arheologice relevă că parfumul era creat, utilizat și comercializat încă de pe vremea sumerienilor, locuitorii din sudul Mesopotamiei (Irakul de astăzi) și unul din cele mai vechi popoare. Primul chimist al omenirii ar fi fost Tapputi, o creatoare de parfumuri, al cărei nume este menționat de o tăbliță cuneiformă datând din mileniul al doilea î. Hr. Tehnica sa consta în distilarea de flori, ulei și obligeană. Amestecul era filtrat și din nou distilat, operațiunea repetându-se de mai multe ori.

Toate popoarele lumii antice foloseau cantități însemnate de parfum, dar egiptenii erau de departe cei mai importanți consumatori. În Alexandria existau chiar câteva laboratoare în care se preparau prețioase balsamuri utilizate atât pentru parfumarea corpurilor, cât mai ales în cadrul ritualurilor religioase și în ceremoniile funerare (îmbălsămarea rămășițelor celor decedați). Aşa de concentrate au fost unele dintre uleiuri, că și după 3300 de ani de la moartea lui Tutankhamon, la deschiderea celebrului său mormânt, o urmă de parfum se simțea încă! Esențele parfumate – în special smirna și uleiurile de scorțișoară - erau folosite în procesul de îmbălsămare a cărui durată varia între 40 și 70 de zile. Despre Ramses al III-lea se spune că, în cei 31 de ani de domnie, a dus ofrandă la tem