JOACĂ: La zbenguială cu Dara, fiica lui de un an şi jumătate, în curtea casei din Bucureşti„Când scriu, nu ţip" ai scris pe blogul tău. Faci vocalize pentru ca glasul să-ţi fie la capacitate maximă la fiecare emisiune?

Nu-ţi imaginezi câte sfaturi am primit de la o mulţime de amici despre cum să-mi protejez vocea. Am o mulţime de mailuri primite cu reţete culinare care să-mi protejeze vocea. Ştii, de fiecare dată îmi propun să încerc sotto voce, dar mereu mă las dus de format, de tensiunea de acolo. Glumeşti cu vocalizele? (râde) Nuuuuu... Deşi adeseori când rămâneam fără voce eram sfătuit să-mi încălzesc vocea înainte de a intra în platou. Cândva am făcut în culise, glumind fireşte, câteva vocalize cu Gil Dobrică. Râdea de mine spunându-mi că o să ajung „şchiop de voce". Mereu îmi propun să o las mai moale, să nu mă mai agit atât de tare, dar niciodată nu-mi iese. Nici acum nu înţeleg prea bine dacă formatele de televiziune mă agită pe mine sau eu le agit pe ele.

Ai crescut cu cheia de gât?

Am fost şi sunt un copil răsfăţat de ai mei. Sunt singurul lor copil şi nu mă pot lăuda deloc cu o copilărie şi adolescenţă pline de griji. Dimpotrivă, nu mi-a lipsit niciodată nimic, am fost răsfăţat, mama, tata, bunicii mi-au făcut toate voile. Cred că o copilărie şi o adolescenţă pline de griji şi frustrări îşi pun amprenta pe maturul de mai tărziu. N-am avut o copilărie marcată de griji materiale, la 18 ani ai mei mi-au luat prima maşină, dar au avut grijă să pună caramizi bune la educaţia mea, aşa că n-am hăituit maşina cu 100 km/h prin oraş, chiar dacă abia împlinisem majoratul. Cred în bunătatea copiilor răsfăţaţi, aşa că n-am să mă opresc în a-mi răsfăţa fetiţa.

Cu cine băteai străzile Timişoarei?

Prietenii de atunci îmi sunt şi azi aproape, sunt puţini amicii pe care i-am dobândit în Bucureşti, îi pot număra cu degetele unei singure miini.