O dată cu încheierea a trei ani de mandat, primarul general Sorin Oprescu a ținut să le aducă aminte bucureștenilor de marile proiecte finalizate până acum, apreciind că "avem peste o sută de realizări importante în diverse domenii".
Evident, prima realizare, de altfel și cea mai mare din ultimii 20 de ani, este Pasajul Basarab.
„La începutul mandatului, în 2008, proiectul era blocat: nu exista proiect de execuție, nu erau terminate exproprierile, erau multe litigii pe exproprieri, lucrările stagnau, plățile nu se puteau face", a spus primarul Capitalei.
Sorin Oprescu uită, însă, de nenumăratele termene amânate, pasajul trebuind inaugurat încă din 2009.
Lucrările la Pasajul Basarab au început în 2006 şi trebuiau finalizate în 2009, conform proiectului. De atunci și până acum, inaugurarea a fost amânată de mai bine de opt ori, motivele fiind ori litigiile cu proprietarii care nu se dădeau expropriați, ori siguranța circulației pe pasaj.
În plus, cea mai mare lucrare de infrastructură urbană a înghițit și cele mai mari fonduri, de aproximativ trei ori mai mari decât planurile inițiale din 2006. Și iată că inaugurarea a venit, cu mare tam- tam, în week- end-ul care a trecut, dând ocazia pentru un bilanț răsunător primarului.
Pasajul Basarab a fost ianugurat cu mare fast în week- end
Și totuși, vocile critice, după cum le consideră Oprescu, spun că ar mai fi trebuit rezolvate o mulțime de probleme. Spre exemplu, fluidizarea traficului în zonă lasă de dorit: duminică, în prima zi de circulație rutieră pe pasaj, traficul s-a cam... blocat, poate și din cauza numărului mare de mașini chemate de primar să facă paradă pe pod.
Șoferii spun că pasajul va da în continuare bătăi de cap: de pe cele șase benzi, șoferii coboară pe Titulescu pe numai două benzi, și acelea împânzite cu semafoare necorelate.
Dia