Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Geoană, moşteniri de 250 mii euro, în 2011

Publicat in Capital, luni 20 iunie 2011 ·

Moştenirile se poartă în continuare printre demnitari. Mircea Geoană a obţinut anul acesta prin succesiune icoane, tablouri şi alte obiecte decorative în valoare de 140.000 lei, plus peste 105.000 euro.

Potrivit declaraţiei de avere publicate pe site-ul Senatului, preşedintele acestei Camere parlamentare declară că terenul de 1.000 mp din Corbeanca aparţine soţiei, Mihaela Geoană . Tot aceasta deţine şi jumătate dintr-un apartament de 98 mp primită donaţie de la o rudă de gradul I în 1988. Cealaltă cotă parte de ½ aparţine leui Ionuţ Costea.

Preşedintele Senatului spune că nu deţine autovehicule, el înstrăinând, în 15 iulie 2010, un autoturism VW Passat către Bogdan Alexandru Mancaş, pentru care a obţinut 6.000 euro.

Geoană deţine obiecte de artă şi bijuterii, dobândite în perioada 1985-2009, estimate la 36.000 lei şi obiecte de cult, dobândite în 1985-2007, estimate la 12.000 lei. În plus, el a obţinut, în anul 2011, prin succesiune, obiecte de mobilier, opt icoane pe lemn, sticlă, tablouri ale unor pictori români şi străini estimate la 75.000 de lei şi obiecte decorative din argint, cristal, bronz, porţelan şi sticlă, estimate la 65.000 de lei.

Tot cu menţiunea succesiune apar şi două depozite bancare constituite în anul 2011 în care are 105.854 euro şi 11.869 de lei. Acestor sume li se adaugă diverse conturi şi depozite bancare în care există 174.027 lei, 178.365 USD şi 446 euro.

Taxa de şcolarizare a fiului lui Mircea Geoană, în valoare de 18.605 euro, a fost achitată de Ion Costea, socrul acestuia, iar taxa de şcolarizare a fiicei lui, Ana Maria, în valoare de 18.800 euro, a fost achitată de mama lui Mircea Geoană, Elena Iuliana Geoană.

În precedentul an fiscal, Mircea Geoană a obţinut din indemnizaţia de senator suma de 77.472 lei. Soţia acestuia a încasat 39.001 lei ca director al Fundaţiei Renaşterea şi 21.968 lei din c

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 33 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°