Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie nu va lua parte la noul pachet de ajutor financiar ce va fi acordat Greciei

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 20 iunie 2011 ·

Marea Britanie nu va fi parte a unui nou pachet de ajutor financiar ce va fi acordat Greciei, acest anunt urmand a fi facut public luni de ministrul britanic de finante, George Osborne, potrivit Sky News. Regatul Unit nu s-a implicat nici in primul program de finantare acordat Greciei in urma cu un an, in valoare de 110 miliarde de euro, care a fost sprijinit de statele din zona euro si FMI. Singura implicare a Marii Britanii a fost prin intermediul contributiei sale la Fondul Monetar International, institutie financiara care acordat 30 de miliarde de euro din valoarea totala a primului pachet de finantare. Germania si Franta au anuntat deja ca Marea Britanie nu ar trebui sa ia parte la noul plan de salvare, care cel mai probabil va fi finalizat in urmatoarele saptamani. Totodata, George Osborne a precizat in cadrul intalnirii ministrilor de finante din UE de la Luxemburg ca Grecia este problema zonei euro. La randul sau, Danny Alexander, secretarul general al Trezoreriei Marii Britanii, a precizat ca discutiile cu privire rezolvarea problemelor cu care se confrunta Grecia se discuta de tarile din zona euro. "Nu exista nicaieri nicio referire la implicarea Marii Britanii dincolo de contributia sa la Fondul Monetar International si nici nu ma astept sa exista vreo referire", a declarat Danny Alexander citat de Sky News. Ministrii de finante din zona euro au amanat o decizie finala privind deblocarea celor 12 miliarde de euro, transa din pachetul de ajutor financiar extern acordat Greciei in 2010 (110 miliarde de euro), pana cand se vor introduce masuri suplimentare de austeritate. Ministrii Finatelor din Zona euro se reunesc, duminica seara si luni, la Luxemburg, in incercarea de a gasi o solutie pentru criza financiara din Grecia. Discutiile se vor concentra pe o eventuala deblocare a celei de-a cincea transe din pachetul de ajutor acordat financiar extern Greciei in

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cursul euro-leu la un maxim istoric! Euro a trecut pragul de 5 lei

Ziua Constanta acum o ora
Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro. Mai exact Banca Națională a României (BNR) a calculat un curs de la 5,0378 lei, în creștere cu 6,03 bani (+1,21%) față de cotația precedentă, de 4,9775 lei. Astfel, astăzi a fost înregistrat u

Decretul prind desemnarea lui Cătălin Predoiu în funcția de prim-ministru interimar publicat în Monitorul Oficial

Ziua Constanta acum 2 ore
În Monitorul Oficial a fost publicat astăzi, 6 mai 2025 decretul privind desemnarea lui Cătălin Predoiu în funcția de prim-ministru interimar. De asemenea, a fost publicat și decretul prin care președintele interimar a luat act de demisia din funcți

BREAKING: Friedrich Merz nu a obținut majoritatea necesară pentru a deveni cancelar al Germaniei, o lovitură pentru coaliția sa / Ce urmează

HotNews acum 3 ore
Prima rundă de vot din Bundestagul german pentru alegerea noului cancelar a eșuat în mod neașteptat. Friedrich Merz nu a reușit să atingă majoritatea necesară de 316 voturi, scriu Reuters și Bild. Liderul conservator german Friedrich Merz nu a obțin

VIDEO George Simion anunță că este „pregătit” să înceapă dezbaterile cu Nicușor Dan

HotNews acum o ora
George Simion, care a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat marți, la un eveniment organizat la Parlament, că este deschis să înceapă dezbaterile cu Nicușor Dan la televiziuni. Înaintea turului I, liderul AUR nu a partic

Jean Vlădoiu a suferit un infarct » Fostul atacant e în spital și a transmis un mesaj: „Voi fi bine”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jean Vlădoiu (56 de ani) a suferit zilele trecute un infarct. Acesta este în acest moment internat în spital, e conștient și urmează să fie supus mai multor investigații și intervenții, după cum a declarat el.

Predoiu: România este și trebuie să rămână o democrație rezilientă, o țară ale cărei obiective de dezvoltare rămân ancorate în valorile euro-atlantice

Gandul acum 23 minute
Prim-ministrul interimar Marian-Cătălin Predoiu și-a preluat mandatul, la Palatul Victoria, conform Decretului prezidențial numărul 623, publicat în Monitorul Oficial 401 din data de 6 mai 2025. ,,Guvernul României își va continua activitatea în con

Avertizare Cod Galben de inundații în mai multe județe din țară

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare Cod galben de inundații, ce vizează râuri de pe raza a 24 de județe. Potrivit INHGA avertizarea este valabilă până miercuri, 7 mai ora 12.00, Astfel, în intervalul 6 mai,

Banca Națională a cheltuit 2 miliarde de euro într-o singură zi ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 – SURSE

G4Media acum 5 ore
Banca Națională a României (BNR) a cheltuit doar luni 2 miliarde de euro ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 al alegerilor prezidențiale, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Presiunea pe moneda naț

Nicușor Dan iese la atac: „România e zguduită de primele efecte ale unui experiment nociv, reprezentat de Simion”

Adevarul acum 39 minute
Nicușor Dan, candidat în turul II al alegerilor prezidențiale 2025, a subliniat într-o postare pe Facebook că situația economică gravă în care se află statul. „România e deja zguduită de primele efecte ale unui experiment nociv, reprezentat de Simio

Polonia acuză Rusia de tentative de amestec în alegerile prezidenţiale prin atacuri informatice și campanii de dezinformare

G4Media acum 50 minute
Ministrul polonez al digitalizării, Krzysztof Gawkowski, a afirmat marţi într-o conferinţă de presă că înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, programat în 18 mai, Polonia se confruntă cu o încercare fără precedent a Rusiei de a se ameste

Vremea

București
acum

23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/25°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/19°
mie.

10°/15°
joi

9°/13°
vin.

8°/10°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/21°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

11°/18°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

19°
mar.

10°/19°
mie.

10°/13°
joi

9°/17°
vin.

5°/17°