Mesajul a fost trimis. Multumesc!

X-Trade Brokers: Speculatorii, atenţi la legătura dintre sectorul bancar grecesc şi cel din România

Publicat in Bursa, marți 21 iunie 2011 ·

Miniştrii de finanţe ai zonei Euro vor să vadă < tăieri în carne vie > în Grecia înainte de a elibera o tranşă a împrumutului care ar salva ţara - temporar - de la faliment. "Stabilitatea depinde acum de un fir de aţă, cel al confirmării noului cabinet al lui Papandreou de către Parlament.

Căderea Guvernului ar putea antrena o dinamică haotică atât pe străzile Atenei cât şi în pieţele financiare. Cu o datorie publică de peste 160% din PIB estimată pentru anul aces-ta, Grecia joacă rolul principal în situaţia financiară a zonei Euro, dar investitorii ştiu că - nu foarte departe în urmă - se pot pregăti pentru un joc periculos şi Irlanda, şi Portugalia. Este motivul pentru care Euro a suferit scăderi accentuate în ultima săptămână în faţa dolarului şi yenului japonez, atingând minime record faţă de francul elveţian", a arătat Victor Safta, directorul sucursalei din România al X-Trade Brokers.

Moneda naţională a arătat o forţă neobişnuită de sfidare a dinamicilor negative din zona Euro în prima parte a anului, însă "imunitatea sa absolută" este acum pierdută, se arată într-o analiză a "X-Trade Brokers". Analiştii spun că deprecierea a fost alimentată de lichidarea poziţiilor speculative mizând pe aprecierea Leului - des-chise atunci când problemele de finanţare ale unor state din zona Euro păreau a avea o şansă de rezolvare şi economia româneasca dădea semne de înzdrăvenire.

Potrivit XTB, stabilitatea politică pare pusă din nou sub semnul întrebării în cadrul dezbaterii aprige privind reorganizarea administrativă, iar avansul economiei în trimestrul al doilea este de aşteptat să fie modest. "Consumul avea oricum şanse reduse de redresare puternică - acestea ar putea fi blocate de cerinţele mult mai restrictive ale BNR. Dar, dincolo de aceşti factori, canalul de transmisie principal urmărit de către speculatori rămâne legătura dintre sectorul ban

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Microbuz de transport călători, implicat în accident în judeţul Giurgiu / O femeie a murit, alte şase fiind transportate la spital / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie / Cu, s-a produs accidentul

News.ro acum 32 minute
Un microbuz cu călători şi un autototurism s-au ciocnit, luni seară, pe DN 6, în judeţul Giurgiu, o femeie fiind în stop cardio-respirator. Alte şase persoane primesc îngrijiri medicale. În microbuz se aflau 23 de persoane, fiind activat Planul Roşu

Atenționare de călătorie pentru români, emisă de MAE: Cod galben de ninsori în Bulgaria

Ziare.com acum o ora
Atenționare de călătorie pentru Bulgaria emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în această țară sunt avertizați că, în conformitate cu datele transmise de Institutul

VIDEO Un avion de linie american, lovit de tiruri de arme de foc deasupra Haiti

HotNews acum 31 minute
Un avion de linie al companiei americane Spirit Airlines cu destinaţia Port-au-Prince, capitala Haiti, a fost lovit de tiruri de arme de foc şi redirecţionat spre ţara vecină Republica Dominicană, a anunţat luni compania aeriană, precizând că există

Ciolacu, despre acuzaţiile că face alianţă cu AUR: Am avut un vot în Consiliul Naţional, am dat în scris, ce vreţi mai mult? Să îmi tai un picior?

HotNews acum 4 ore
Liderul PSD Marcel Ciolacu afirmă, despre acuzaţiile că face alianţă cu AUR, că el a văzut în schimb că s-a făcut majoritate PNL-AUR la Slatina şi la Iaşi. Ciolacu a amintit că a fost un vot în Consiliul Naţional al PSD care a decis că social-democr

Maşini incendiate în Arad – Au fost identificaţi doi bărbaţi, unul fiind arestat pentru distrugere / Celalalt este cercetat pentru instigare

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 39 de ani a incendiat cele patru autoturisme care au ars în urmă cu o săptămână, pe o stradă din Arad. Acesta a fost arestat preventiv, iar cel care l-a instigat, un bărbat de 48 de ani, a fost reţinut. ”În urma investigaţiilor efectuat

Marius Tucă Show începe marți, 12 noiembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Proiect votat în Senat: Închisoare cu executare pentru conducerea fără permis

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Senatul a votat luni în unanimitate o iniţiativă „esenţială pentru limitarea şi prevenirea iresponsabilităţii pe şosele”. Propunerea de modificare a Codului Penal pentru înăsprirea pedepselor celor care încalcă legea şi pun vieţil

Isărescu, întrebat dacă vor exploda facturile la energie: Nu au cum să explodeze/ Nu avem un scenariu din ăsta exploziv/ Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează

News.ro acum 7 ore
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că preţurile la energie nu au cum să explodeze, că nu există un asemenea scenariu la BNR. ”Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează.

Joe Biden și Kamala Harris, prima apariţie comună după alegeri. La ce eveniment au participat

HotNews acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a participat luni la ceremoniile de marcare a Zilei Veteranilor alături de vicepreşedinta sa Kamala Harris, fiind prima lor apariţie comună după înfrângerea suferită de democrată în faţa lui Donald Trump la alegerile

Tătaru rămâne sub control judiciar: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea acestuia

Mediafax acum 5 ore
În cadrul şedinţei de judecată de luni, completul Secţiei Penale a ÎCCJ a pronunţat încheierea finală de respingere a plângerii. Judecătorii au decis să menţină măsura preventivă de control judiciar dispusă împotriva lui Nelu Tătaru în dosarul nr. 1

Vremea

București
acum

lun.

4°/8°
mar.

3°/6°
mie.

6°/9°
joi

5°/8°
Iasi
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/11°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

5°/13°
mar.

4°/12°
mie.

9°/12°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-0°/8°
mar.

-1°/8°
mie.

2°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

1°/9°
mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/8°