Serialul despre blaturile fotbalului românesc a ajuns într‑unpunct de unde încrengătura care transformă acest sport înescrocherie începe să îmbine trecutul cu prezentul. Azi vom vorbidespre întâmplări petrecute acum 23 de ani, dar personajele deatunci vă sunt foarte cunoscute.
Întâmplările de coşmar petrecute pe 25 septembrie 1988, în etapa aşaptea de campionat, la partida FC Bihor - Steaua, au ajuns lapublic abia după Revoluţie, datorită presei. Orădenii au decis săjoace acel meci pe teren, în ciuda unor presiuni infernale venitede la Bucureşti. Au avut 2-1, dar brigada de arbitri condusă deGheorghe Constantin a întors jocul. Nu a acordat un penalty clarpentru gazde, a dictat în schimb unul imaginar pentru oaspeţi şi,apoi, a prelungit jocul aproape 10 minute, până când Balint aînscris golul victoriei pentru Steaua! După meci, antrenorulgazdelor, Viorel Mateianu, a fost băgat în şedinţă şi acuzat că aîncercat să schimbe conducerea judeţului Bihor.
Episodul, cu valoare de simbol pentru România de dinainte de 1989,este relatat, în cele ce urmează, de cel mai bun jucător al aceleipartide, Zsolt Muzsnaj. Atacantul orădenilor a înscris golurileechipei sale, fiind apoi schimbat în repriza secundă, la ordinelepropriilor conducători, ca să nu le mai dea gol steliştilor. Citiţiîn cele ce urmează o poveste despre mândrie şi aroganţă, abuz şitupeu, minciună ridicată la rang instituţional.
Domnule Muzsnaj, aţi jucat în celebrul FC Bihor - Steaua2-3, din 1988, şi aţi dat ambele goluri ale gazdelor. RegretatulViorel Mateianu, antrenor la echipa orădeană atunci, relata că aufost presiuni uriaşe să pierdeţi meciul. Ce s-aîntâmplat?
Ei, păi s-au întâmplat mai multe... Eu a trebuit să fiu schimbat înminutul 70. Au venit de la tribuna oficială la banca tehnică şi aucerut să mă schimbe la 2-1 pentru noi.
Ca să nu mai daţi goluri... @