Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar doi au plecat acasă…

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 20 iunie 2011 ·

Timp de două zile, făgărăşenii şi nu numai au avut ocazia să adopte un căţel. Primăria Făgăraş a iniţiat Campania „Ia-mă acasă“ pentru ca animalele de pe stradă să-şi găsească un cămin. Foarte mulţi oameni s-au perindat pe la ţarcul special amenajat în Parcul întâi Mai, însă doar doi câini au plecat acasă.

Pe străzile Făgăraşului hoinăresc sute de câini care probabil, odată au avut un stăpân. Acum au ajuns ai nimănui şi nu de puţine ori au fost şi cazuri când au devenit agresivi. Primăria Făgăraş a construit un adăpost pentru aceste animale. Aici sunt aduse şi sunt sterilizate şi tratate. Numai că locurile sunt limitate şi din acest motiv, animalele ajung din nou pe stradă pentru a face loc altora. Tocmai din acest motiv, angajaţii Primăriei Făgăraş au iniţiat o campanie de adopţie intitulată „Ia-mă acasă“. Însă nici căţeii care parcă tânjeau după o mână protectoare şi nici denumirea campaniei nu i-au prea impresionat atât de tare pe făgărăşenii veniţi în parcul Întâi Mai, încât să plece acasă cu unul dintre pui. „Făgărăşenii au venit, i-au privit, dar nimeni nu a luat acasă niciun căţel. Probabil vom relua această campanie şi săptămânile viitoare“, a spus Andreea Bobeş, consilier în cadrul Primăriei Făgăraş. „Mi-aş fi dorit să adopt un căţel, dar nu am unde să îl ţin. Sunt frumoşi cu toţii, e păcat că au ajuns pe străzi“, „Mă bucur că s-a iniţiat această campanie. Şi ei au nevoie de o casă şi de oameni iubitori“, au spus făgărăşenii.

După două zile de aşteptări doar doi căţei şi-au găsit un cămin. Poate la următoarea campanie de acest gen, făgărăşenii să se gândească şi la aceşti câini ca la nişte suflete abandonate.

(Mihaela BĂRGĂOANU)

Timp de două zile, făgărăşenii şi nu numai au avut ocazia să adopte un căţel. Primăria Făgăraş a iniţiat Campania „Ia-mă acasă“ pentru ca animalele de pe

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Atac masiv cu drone asupra Kievului. Cel puțin o persoană a fost rănită

Adevarul acum 59 minute
Un "atac masiv" cu drone ruseşti a avut loc luni asupra Kievului şi a făcut cel puţin un rănit, au transmis autoritățile ucrainene.

Începe Evaluarea Naţională

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Elevii care au terminat clasa a VIII-a intră de astăzi în Evaluarea Naţională, prima probă fiiind cea scrisă la Limba şi Literatura Română. Proba începe la ora 09:00, iar candidaţii trebuie să ajungă la centrul de examen între orele 7:30 şi 8:30, să

LIVE TEXT Evaluarea Națională 2025. Absolvenții de gimnaziu susțin astăzi proba la Limba și literatura română

Adevarul acum 37 minute
Examenul de Evaluare Națională, la care sunt așteptați aproape 160.000 absolvenți de gimnaziu, începe astăzi, cu proba la Limba și literatura română. Cerințele pe care le au de rezolvat elevii vor fi publicate în scurt timp pe adevarul.ro.

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 12 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 8 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 9 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 10 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 14 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 11 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 9 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Vremea

București
acum

19°
lun.

18°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°