Zilele trecute, ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, a făcut un mini-turneu în două ţări arabe - Egiptul şi Tunisia - ambele aflate în plină perioadă de tranziţie după eliminarea de pe scena lor politică a foştilor preşedinţi Hosni Mubarak şi, respectiv, Ben Ali. Precizând acest ultim amănunt, vreau să spun de la început că este vorba de un turneu ratat, de o călătorie fără perspective concrete în plan bilateral, regional şi internaţional, de un fel de a ne afla în treabă atâta vreme cât, în ţările respective, lucrurile sunt departe de a fi clarificate, ele pendulează de la o zi la alta, forţele politice nu sunt clare şi coagulate, mişcările islamiste, precum Fraţii Musulmani şi gruparea Ennahda, au reapărut oficial în prim plan, iar data alegerilor democratice încă nu s-a fixat definitiv. Este adevărat, în Tunisia, ele fuseseră programate iniţial pentru 24 iulie, dar, din cauza situaţiei foarte complicate, au fost amânate pentru octombrie. În ce priveşte Egiptul, situaţia pre-electorală este la fel de neclară. Chiar înainte ca Baconschi să ajungă la Cairo, în ziarul „Al Charouk", premierul Essam Charaf se pronunţa pentru amânarea lor - idee reluată şi duminică într-o declaraţie televizată. Propunerea lui este respinsă de Fraţii Musulmani, reveniţi în forţă în prim planul actualităţii egiptene, dar este agreată de alte partide, care arată că nici măcar legea electorală nu este finalizată, în vreme ce armata vrea să predea puterea civililor până la finele anului. Aceste alegeri ar trebui să aibă loc în septembrie.

Pornind de la elementele citate, şi de la altele, care arată că, pe scurt, că este o situaţie confuză şi plină de incertitudini privind viitorul lor imediat, te intrebi în mod firesc ce interlocutori a putut avea Baconschi în cele două capitale arabe şi ce efecte viabile au acele convorbiri, atâta vreme cât e vorba de autorităţi de tranziţ