Biroul Permanent al Senatului a aprobat, astăzi, înfiinţarea unei comisii speciale privind reorganizarea administrativ-teritorială, propunerea venind din partea lui Mircea Geoană, anunţă Agerpres, potrivit HotNews.ro.
"A fost aprobată înfiinţarea unei comisii speciale a Senatului privind reorganizarea administrativ-teritorială. A existat un amendament la propunerea iniţială a domnului preşedinte Mircea Geoană, ca numărul membrilor să nu fie 15, ci numai 11, pentru eficienţa acestei comisii", a declarat vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru.
F.A.