Continuându-şi într-un ritm susţinut strategia de poziţionare pe piaţă ca o bancă transparentă, fără comisioane, Banca Comercială Carpatica oferă acum clienţilor persoane fizice, posibilitatea de a accesa credite cu dobânzi diminuate cu până la 1,72 pp şi fără niciun comision ataşat, arată un comunicat remis redacţiei.
"Prin diminuarea dobânzilor pentru creditele OneSmart, Prosper şi Casa 9 şi prin eliminarea oricărui comision ataşat acestor produse, dorim să devenim din ce în ce mai competitivi şi, de ce nu, printre primele opţiuni pentru clienţii care aplică pentru astfel de produse. Această reducere de costuri derivă din strategia băncii care are ca principal obiectiv poziţionarea ca bancă transparentă, care reacţionează prompt în întâmpinarea nevoilor clienţilor, oferindu-le soluţii accesibile şi costuri avantajoase şi uşurându-le astfel luarea deciziei referitoare la finanţarea proiectelor personale", declară Georgiana Mincu, Director Executiv Reţea Retail.
F.A.
Continuându-şi într-un ritm susţinut strategia de poziţionare pe piaţă ca o bancă transparentă, fără comisioane, Banca Comercială Carpatica oferă acum clienţilor persoane fizice, posibilitatea de a accesa credite cu dobânzi diminuate cu până la 1,72 pp şi fără niciun comision ataşat, arată un comunicat remis redacţiei.
"Prin diminuarea dobânzilor pentru creditele OneSmart, Prosper şi Casa 9 şi prin eliminarea oricărui comision ataşat acestor produse, dorim să devenim din ce în ce mai competitivi şi, de ce nu, printre primele opţiuni pentru clienţii care aplică pentru astfel de produse. Această reducere de costuri derivă din strategia băncii care are ca principal obiectiv poziţionarea ca bancă transparentă, care reacţionează prompt în întâmpinarea nevoilor clienţilor, oferindu-le soluţii accesibile şi costuri avantajoase şi uşurându-le astfel luarea deciziei referitoare la fi