Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blejnar audiat la DNA, în dosarul Vămii Agigea: Eu sunt şeful cel mare din ANAF

Publicat in Antena 3, luni 20 iunie 2011 ·

Şeful ANAF, Sorin Blejnar, a fost audiat luni la DNA, în calitate de martor, în dosarul Vămii Agigea. Acesta a fost convocat pentru a da detalii despre persoanele care îl invocă în convorbiri telefonice, interceptate de anchetatori.

Conform unor surse judiciare, în dosarul respectiv sunt arestate 28 de persoane, relatează Mediafax.

Anchetatorii anticorupţie susţin că numele lui Blejnar este menţionat într-o discuţie care a avut loc în 24 decembrie 2010, între doi dintre inculpaţii din dosar: Tudoran Dragoş Iulian, asociat la S.C. Container Clearance Services S.R.L. Constanţa şi Liviu Bratu, adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea.

Dialogul purtat este pe tema intenţiei lui Sunai Cadâr (directorul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa ) de a se retrage din "grupul infracţional organizat", din cauza "disidenţelor interne".

În cadrul conversaţiei, cei doi spun că Liviu Durbac, şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, ar urma sã discute cu Blejnar "acolo, pe 26".

Blejnar şi Durbac se aflau în Statele Unite la momentul respectiv.

Senatorul PDL, Mircea Banias, i-a promis lui Eugen Bogatu (fostul director al Direcţiei Domenii Portuare din Constanţa) cã o să încerce să îl convingă pe Blejnar sã renunţe la atitudinea negativã faţã de Durbac.

Bogatu este văzut de procurorii anticorupţie drept liderul grupului din care fac parte Banias şi Laurenţiu Mironescu, fostul secretar general al MAI.

Blejnar: Eu sunt şeful cel mare din ANAF

La ieşirea de la DNA, şeful ANAF, Sorin Blejnar, a spus că nu a fost în vacanţă cu Durbac.

"Pentru a clarifica situaţia, eu sunt martor în acest dosar. Le-am răspuns anchetatorilor la întrebările referitoare la dosarul Agigea Sud. Cu Durbac am o legătură profesională, nu am fost în vacanţă cu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 54 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum o ora
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/26°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°